„Cuvintele prietenoase sunt ca un fagur de miere, dulci pentru suflet şi sănătoase pentru oase.” (Proverbe 16:24)
Orice om, copil de un an sau moşneag de 100 de ani, îşi doreşte să audă cuvinte prietenoase, nu cuvinte de respingere şi duşmănie şi nici o relaţie rece, fără cuvinte. Problema este că, deşi toţi doresc să audă cuvinte prietenoase, „dulci pentru suflet şi sănătoase pentru oase”, nu toţi sunt gata să le ofere întotdeauna celor din jur, ca meniu, un „fagur de miere”. Vă propun să învăţăm împreună cum să ne folosim limba, acest organ mic ce poate face lucruri mari, bune sau rele. De ce să servim pe alţii cu ceea ce noi nu vrem nici să gustăm?
În analiza cuvintelor noastre, este important să ştim că tot ceea ce noi vorbim este înregistrat înaintea lui Dumnezeu şi El va lua atitudine în viaţa de aici, dar şi în cea viitoare în funcţie de vorbele pe care le-am rostit. „Cuvintele prietenoase sunt curate înaintea Lui.” (Proverbe 15:26) În baza acestei realităţi din lumea spirituală, pe prietenii lui Iov, despre care el a zis: „râd de mine” (Iov 16:20), Dumnezeu i-a taxat pentru că nu au găsit cuvinte prietenoase (Iov 42:7-8). Despre fraţii lui Iosif este scris că „nu puteau să-i spună nici o vorbă prietenească” (Geneza 37:4). Şi ei au fost pedepsiţi pentru evoluţia ulterioară a stării lor lipsite de prietenie.
Un exemplu biblic pozitiv de cuvinte şi atitudini cu adevărat prietenoase între prieteni avem în relaţia Ionatan – David. Iată un moment de întâlnire: „Cei doi prieteni s-au îmbrăţişat şi au plâns împreună. David mai ales se prăpădea plângând.” (1 Samuel 20:41) Într-un alt moment, Ionatan i-a vorbit lui David şi „i-a întărit încrederea în Dumnezeu.” (1 Samuel 23:16) Această prietenie sclipeşte în contextul urii demonice a lui Saul care a zis lui Ionatan: „Fiu rău şi neascultător, nu ştiu eu că ţi-ai luat ca prieten pe fiul lui Isai...” (1 Samuel 20:30)
Efectele cuvintelor prietenoase sunt o binecuvântare spirituală şi fizică. „O privire prietenoasă înveseleşte inima, o veste bună întăreşte oasele.” (Proverbe 15:30) „Cum înveseleşte untdelemnul şi tămâia inima, aşa de dulci sunt sfaturile pline de dragoste ale unui prieten.” (Proverbe 27:9) Apostolul iubirii, scria într-o scrisoare care era purtătoare de cuvinte prietenoase pentru prieteni şi îndemna la transmiterea mai departe a acestor binecuvântări izvorâte dintr-o prietenie curată: „Nădăjduiesc să te văd în curând şi atunci vom vorbi gură către gură. Pacea să fie cu tine. Prietenii îţi trimit sănătate. Spune sănătate prietenilor, fiecăruia pe nume. Amin.” (3 Ioan 1:14) Dorinţa apostolului era ca prietenii lui – copii care umblau în adevăr, să comunice într-un mod benefic, în plan spiritual şi fizic. Intervenţiile izvorâte din inima unui prieten adevărat sunt binevenite oricând şi nu înseamnă numai laude. La nevoie este binevenită şi o „mustrare pe faţă” (Proverbe 27:5), spusă cu dragoste, căci „rănile făcute de un prieten dovedesc credincioşia lui” (Proverbe 27:6).
În schimb, lipsa de caracter distruge orice prietenie, caz în care chiar şi orice laudă este periculoasă, de aceea atenţionarea profetului: „Fiecare să se păzească de prietenul lui şi să nu se încreadă în nici unul din fraţii săi; căci orice frate caută să înşele şi orice prieten umblă cu bârfeli.” (Ieremia 9:4) Atenţie la cuvintele prietenoase înşelătoare, care aparent sunt recomandate, dar cheamă la păcatul idolatriei: „Haide şi să slujim altor dumnezei!” (Deuteronom 13:6) sau lăcomiei - „Vino cu noi!” (Proverbe 1:11). Nu orice prietenie este bună, dimpotrivă, poate fi distructivă, chiar dacă se vor folosi cuvinte „dulci”, ca fetele care atrag băieţi în prietenii. Provocările lor „strecoară miere” (Proverbe 5:3), dar mai la urmă vor fi amare ca „pelinul” (Proverbe 5:4). Evitaţi chiar prieteniile băiat - băiat sau fată - fată, care pe lângă cuvinte prietenoase, conţin şi cuvinte păcătoase.
Cu adevărat „dulci pentru suflet şi sănătoase pentru oase” sunt numai cuvintele la care ar putea asista părinţii dar şi slujitorii adunării şi aţi rămâne cu fruntea sus, fără să vă roşească obrazul de ruşine. Mai mult, „cuvintele prietenoase” trebuie să ducă la prietenii cu Dumnezeu, după principiul enunţat în Psalmul 119:63 - „Sunt prieten cu toţi cei ce se tem de Tine şi cu cei ce păzesc poruncile Tale.” Numai de la Dumnezeu, din cuvintele vieţii veşnice, dintr-un caracter sfânt şi o minte înţeleaptă putem oferi şi primi ceva dulce cu adevărat, dulce acum şi dulce peste ani şi ani. Dar de la un popor cu „buze necurate” (Isaia 6:5), lipsit de o cultură sfântă, nu te poţi aştepta la nimic dulce şi sănătos în acelaşi timp.
Ferice de cei ce oferă şi primesc cuvinte benefice sufletului şi deopotrivă trupului! „Cuvintele prietenoase” trebuie învăţate şi rostite. Cei ce le rostesc, arată prin ele compania sfântă în care au fost acceptaţi şi cheamă şi pe alţii în această atmosferă de anotimp prielnic pentru toate vârstele. O astfel de stare este ca un climat cald, dar fără călduri la care să transpiri, un aer răcoritor, dar fără frig.