Împăratul Ahazia

Iosif Anca

Text: 1 Împăraţi 22:51-53; 2 Împăraţi 1.

Context: După moatea subită (pe front), dar profeţită, a lui Ahab, Ahazia, fiul său devine rege în regatul lui Israel şi continuă tradiţia extrem de păcătoasă moştenită de la părinţii săi. Domnia lui a fost scurtă, căci după doi ani este pedepsit de Dumnezeu cu moartea. Felul în care sunt încadrate păcatele vinovăţiei lui şi judecata divină rostită prin profetul Ilie, evidenţiază principiile divine referitoare la păcat.

1. „Ahazia, ... a făcut ce este rău înaintea Domnului şi a umblat în calea tatălui său şi în calea mamei sale şi în calea lui Ieroboam, fiul lui Nebat, care făcuse pe Israel să păcătuiască. A slujit lui Baal şi s-a închinat înaintea lui şi a mâniat pe Domnul, Dumnezeul lui Israel, cum făcuse şi tatăl său” (1 Împăraţi 22:51-53). Ahazia a avut o moştenire spirituală foarte vinovată, căci pe lângă idolatria de origine internă „calea lui Ieroboam” a păstrat şi religia canaanită imorală, importată de părinţii săi - „a umblat în calea tatălui său şi în calea mamei sale”. În general copiii sunt tributari religiei părinţilor lor, chiar şi la şcoală, potrivit legii, ei pot decide cu cine vor efectua urmaşii lor orele de religie. Apostolul Petru a scris despre „felul deşert de vieţuire, pe care-l moşteniserăţi de la părinţii voştri” ( 1 Petru 1:18), reluând un citat din Ieremia 16:19 - „Părinţii noştri n-au moştenit decât minciună, idoli deşerţi, care nu sunt de nici un ajutor!”, drept dovadă că răul acesta s-a întins peste veacuri.

În concluzie, fiecare copil, pe măsură ce creşte, este dator să verifice patrimoniul idolatru al familiei, pentru a face ordine, aşa ca reformatorul Iosia, care a îndepărtat în tinereţea lui, zestrea idolatră a evreilor, acumulată peste generaţii.

2. „Ahazia a căzut prin zăbrelele odăii lui de sus în Samaria şi s-a îmbolnăvit. A trimis nişte soli şi le-a zis: «Duceţi-vă şi întrebaţi pe Baal-Zebub, dumnezeul Ecronului, ca să ştiu dacă mă voi vindeca de boala aceasta». Dar îngerul Domnului i-a zis lui Ilie, Tişbitul: «Scoală-te, suie-te înaintea solilor împăratului Samariei şi spune-le: «Oare nu este Dumnezeu în Israel, de vă duceţi să întrebaţi pe Baal-Zebub, dumnezeul Ecronului?»” (2 Împăraţi 1:2-3). Boala a putut să fie o pedeapsă pentru păcatele comise prin obişnuinţa sa, moştenite în casa tatălui său Ahab şi a mamei sale Izabela. Dar felul în care a acţionat, prin solii trimişi spre medii oculte, îl face mai vinovat ca tatăl său, care mai întreba şi pe prorocii Domnului, chiar dacă nu-i plăcea ceea ce i se vestea. Tocmai din acest motiv, apare mustrarea: Oare nu este Dumnezeu în Israel, de vă duceţi să întrebaţi pe Baal-Zebub, dumnezeul Ecronului?”, pentru că el era familiarizat cu regulile de informare asupra viitorului din poporul evreu. Aici el comite un păcat propriu, care se adaugă în mod agravant, lângă păcatele tradiţionale. Adesea se observă, că un mediu păcătos dă naştere la noi păcate, de care se face vinovată în primul rând generaţia care le promovează. Pentru cei ca Ahazia, Domnul a spus prin profet: „voi aţi făcut şi mai rău decât părinţii voştri” (Ieremia 16:12).

Atenţie acum când apar „păcate noi”, căci pe vremea copilăriei părinţilor şi bunicilor voştri nu era internet şi astăzi sunt noi provocări ale Diavolului!

3. „De aceea, aşa vorbeşte Domnul: «Nu te vei mai da jos din patul în care te-ai suit, ci vei muri»” (2 Împăraţi 1:4). Acest mesaj categoric şi îngrozitor, rostit prin profetul Ilie, era o urmare a păcatelor moştenite de la părinţi şi acceptate în viaţa lui, dar şi o pedeapsă pentru păcatele autonome, comise din proprie iniţiativă. Sentinţa i-a fost comunicată şi în mod direct şi s-a împlinit fără întârziere. „El i-a zis: «Aşa vorbeşte Domnul: «Pentru că ai trimis soli să întrebe pe Baal-Zebub, dumnezeul Ecronului, ca şi cum n-ar fi în Israel Dumnezeu al cărui cuvânt să-l poţi întreba, nu te vei mai da jos din patul în care te-ai suit, ci vei muri». Ahazia a murit, după cuvântul Domnului, rostit prin Ilie” (2 Împăraţi 1:16-17).

Dragi copii şi adolescenţi, Dumnezeu i-a îngăduit lui Ahazia, timp de doi ani, să facă ce a vrut pentru că era rege, dar pedeapsa a venit peste el fără cruţare. Să ştiţi că mai degrabă sau mai târziu „păcatul vostru vă va ajunge” (Numeri 32:23). Vă puteţi imagina că locuiţi într-o casă cu geamuri duble. Când comiteţi păcate moştenite de la părinţi, se sparte sticla exterioară. Dacă păcătuiţi în plus, din pornirea voastră păcătoasă, se sparge şi sticla din interior. Atunci nu mai există nicio oprire împotriva frigului şi simbolic vorbind, împotriva pedepsei ce vă va atinge. Au fost şi copii pedepsiţi pentru păcatele părinţilor lor, dar pedeapsa eternă – pierderea mântuirii – are loc numai pentru păcatele personale. De la părinţi se transmit efectele păcatelor şi foarte uşor şi predispoziţia pentru păcat, dar osânda este întotdeauna o urmare a păcatului fiecărui om: „Sufletul care păcătuieşte, acela va muri. Fiul nu va purta nelegiuirea tatălui său şi tatăl nu va purta nelegiuirea fiului său! Neprihănirea celui neprihănit va fi peste el şi răutatea celui rău va fi peste el” (Ezechiel 18:20).