Cum poți dobândi fericirea?

Iosif Anca

Cine cugetă la Cuvântul Domnului, găseşte fericirea şi cine se încrede în Domnul este fericit” (Proverbe 16:20).

Fiinţa umană este creată în aşa fel încât concomitent poate desfăşura o activitate exterioară cu trupul: să se deplaseze cu picioarele, să lucreze sau să scrie cu mâinile, să vorbească sau să mănânce cu gura, să vadă cu ochii, ... şi una interioară, cu mintea – duhul. Cele două activităţi se pot suprapune. Astfel se poate gândi le ceea ce lucrează, se poate medita la ceea ce vede – o imagine, un înscris, dar poate mânca, sau chiar efectua anumite lucrări, iar gândul să-i fie cu totul în altă parte. De reţinut este faptul că: în orice moment, fie că trupul (partea exterioară) execută ceva, fie că este într-un timp de repaus, mintea lucrează. Prin creierul unui om (spun specialiştii în domeniu) trec zilnic aproximativ o sută de mii de gânduri. O parte din gânduri sunt destinate activităţilor ce necesită o contribuţie intelectuală, iar o altă parte a gândurilor, în mod simultan sau succesiv sunt „disponibile”.

Ce subiecte şi ce indivizi vor trece în timpul disponibil prin mintea noastră? La ce vom cugeta (medita)? Noi alegem! Unii poate cugetă cu melancolie, la locurile natale, iar alţii rămân în minte cu imagini din filme. Cineva îşi poate face planuri de viitor, pentru familie, iar altcineva poate trăieşte cu coşmaruri pentru cele din trecut. Mintea noastră are spaţiu pentru multe! Dacă vom cugeta la Scripturi – aceasta se poate numai după ce le-am citit sau auzit – vom lua cunoştinţă de adevăratul loc natal – Grădina Edenului, vom avea viziuni dumnezeieşti reale, nu imaginare, vom avea parte de planuri eterne, gândite pentru fericirea noastră şi nu ne va „urmări” trecutul, căci Dumnezeu îl şterge ca pe un nor şi păcatele ca pe o ceaţă.Reţineţi! „Cine cugetă la Cuvântul Domnului, găseşte fericirea”, adică află posibilitatea obţinerii ei, descoperă sursa ei – Dumnezeu, Cel care Şi-a redactat Cuvântul.

Partea a doua a versetului este complementară: „cine se încrede în Domnul este fericit” Încrederea în Dumnezeu, în cuvintele Lui, care cuprind minunate făgăduinţe şi oferă modalităţile de intrare în posesia lor, aduc fericirea. Cel ce crede este (deja) fericit, fiind sigur că tot ce-i scris se va împlini. Încrederea în Cuvântul Domnului include şi respectarea Lui, pe baza aprecierii şi conştienţei autorităţii şi puterii Lui. Împletirea celor două lucrări ale minţii: meditaţia şi credinţa (încrederea neclintită), ne păstrează „aşteptând fericita noastră nădejde şi arătarea slavei marelui nostru Dumnezeu şi Mântuitor Isus Hristos” (Tit 2:13), „care va fi făcută la vremea ei de fericitul şi singurul Stăpânitor,Împăratul împăraţilor şi Domnul domnilor” (I Timotei 6:15).

 

***

Un om nefericit a plecat în căutarea unui om fericit, pentru a afla secretul fericirii. În drumul lui a dat peste mulţi oameni nefericiţi ca el, dar din alte motive. Primul era nefericit că îi decedase soţia; al doilea, că avea o soţie rea; al treilea, că nu s-a putut îmbogăţi; al patrulea, că era bolnav şi nu se putea bucura de averea lui; al cincilea, că era singur şi nu-l vizita nimeni; al şaselea, că avea probleme cu vecinii. În sfârşit, s-a oprit în dreptul unuia pe care n-a îndrăznit să-l întrebe, căci era mai sărăcăcios îmbrăcat şi cu siguranţă, s-a gândit că el n-are cum să fie fericit. I-a dat totuşi „Bună ziua”, la care omul a răspuns: „Mulţumesc lui Dumnezeu, pentru toate zilele, pentru fericirea ce o am în fiecare zi”. Vorbele acestea l-au făcut să zăbovească, în alergarea lui, după secretul fericirii, întrebându-l pe acel om despre sănătate şi situaţia lui materială. A fost uimit să afle că respectivul „trăia pe pământ”, având puţini bani, o sănătate relativă şi o familie obişnuită, că uneori a fost şi mai lipsit, trecând prin unele probleme, de-a lungul anilor. Ceea ce a sesizat călătorul nefericit abia în timpul discuţiilor, era faptul că fericitul avea în mână o carte din a cărei lectură s-a întrerupt, pentru a sta de vorbă cu el. A aflat că era Biblia – ştia şi el despre această carte – din care cel ce o avea citise cuvintele Domnului Isus care a zis: „Ferice de cei săraci în duh, căci a lor este Împărăţia cerurilor! Ferice ..... Ferice ...” (Matei 5 : 2-11): „Ferice ... de cei ce ascultă Cuvântul lui Dumnezeu, şi-l păzesc” (Luca 11:28). Cel ce citea, medita la aceste cuvinte, le credea, intrase deja în „această stare de har” (Romani 5:2), dar ce-i mai „dulce”, urmează.Maran atha!