Viaţa-i un izvor ce curge
Vijelios din sacru munte…
Din pruncie-n şir străpunge
Defilee, stânci abrupte.
În cascade îşi revarsă
Clipele-n şuvoi năvalnic,
Ce cu spor descătuşează
Energii şi ţelul falnic.
Toate-n debit se transformă
Scopul este cutezanţa
Ce dă albiei şi forma
Să exprime eleganţa.
Cine pe-al ei curs pluteşte
Va-nfrunta ades torenţi.
Dar cu Domnul biruieşte
A tentaţiilor curenţi;
Că ei umflă-n tinereţe
Apele dinspre aval,
Uneori produc dezastre
Când se varsă peste mal..
Cursul mijlociu iţi cerne
Valurile liniştit
Se-mpletesc şi ţes eterne
Vise către infinit.
De aceea curg izvoare,
Fluvii, râuri, pârâiaşe
Şi urzesc în fiecare
Aspiraţii uriaşe.
Când adună experienţă
Cursul cel superior
N-are energii, prezenţa,
Clocotul suvoaielor.
Stins, târziu se varsă-n mare
Cea spre care-a curs mereu:
Marea morţii din pierzare
Sau a vieţii-n Dumnezeu.
În final tu, om, veghează
Spre ce mare curgi cu zor?
Nu uita că te urmează
Urma lumii faptelor…