Tu eşti nemărginirea cea sublimă
Chiar dincolo de-orice s-a conceput.
Nu desluşim Fiinţa Ta divină,
Mister de nepătruns, necunoscut.
Nu poţi fi prins nici chiar în definiţii,
Nici în formule, dar nici în concept;
Eşti nevăzut! Văzut prin fascinaţii
Din ce-ai creat, preasfinte Arhitect.
Că universul este simfonia,
E cântecul etern şi minunat.
E capodopera slăvită: ARMONIA
La care Tu, sfânt Autor, nu ai semnat…
Pământul e şi el o melodie,
Dar are disonanţe în acord…
În sunetele sale, doar se ştie:
A introdus vrăjmaşul dezacord.
Orice lucrare are o pecete,
Un cod fixat de Tine, Creator.
Şi flora, fauna au pe-ndelete
Respect de Tine, sfânt Legiuitor.
Şi crinii, laurii şi trandafirii,
Cu frunzele ţesute-n broderii –
Nu-s martori toţi? Că mâna nemuririi
Le-a dat prin forme, nuanţe cât mai vii.
Privesc spre cer puzderia de stele
Cum în cadenţă se roiesc perfect.
Sunt copleşit, uimit, privind la ele
Simt Cauza… privind aşa efect…
Tu ai un orologiu: Cartea Sfântă,
Ea sună orişice eveniment,
Ştiinţa doar de ce-ai creat cuvântă,
Dar Biblia de Tine-i argument.
Privind la Mesia, Te văd pe Tine,
Prin El, sfânt Dumnezeu, Te-ai revelat,
El poartă chipul gloriei-Ţi divine,
Persoana Sa – o lume-a fascinat…
În adevăr mă-nchin şi-n duh, o Tată,
În nepătruns şi necuprins persişti…
Ateii? Ah! Vor plânge-amar odată
Când vor vedea că totuşi Tu exişti!
EXIŞTI! Căci Însuşi Tu eşti EXISTENŢA!
De-aceea unic eşti, nemuritor!
Sunt mic să Te descriu: eşti Providenţa,
Dar Te slăvesc în vecii vecilor.