III. PRINCIPII BIBLICE PENTRU ÎMBRĂCĂMINTE ŞI PODOABE
Orice om ce a studiat acest domeniu va putea afirma că hainele sunt reprezentative pentru o persoană. William Thourlby, un recunoscut consilier în îmbrăcăminte, în cartea „Eşti ceea ce porţi”, scrie că după felul cum se îmbracă, oamenii arată nivelul economic, de pregătire, de educaţie, poziţie socială, averea, succesul, caracterul moral şi dacă sunt sau nu vrednici de încredere. 1
Astfel hainele hippy arată respingerea valorilor tradiţionale, o îmbrăcăminte sexy – seducere, iar îmbrăcămintea oficială - demnitate şi încredere. Hainele sunt legate inseparabil de starea decăderii. Din Geneza 3, omul a fost tentat să-şi facă haine diferit de modul în care i le-a confecţionat Dumnezeu, iar ulterior şi-a pus podoabe, ceea ce Dumnezeu nu i le-a cerut. Pheobe Palmer (1807-1874) afirma că hainele înzorzonate sunt o piedică pentru sfinţirea lăuntrică şi arată o inimă împietrită (I Timotei 3:4; Iacov 4:4).2
1. Îmbrăcămintea trebuie să reliefeze o identitate creştină, să prezinte un caracter duhovnicesc. Hainele pot să evidenţieze înnoirea minţii, care face omul să aibă alte preocupări şi alte scopuri, în care trupul ocupă un loc de cinste în raport cu spiritul, devenind Templu al Duhului Sfânt „Nu ştiţi că voi sunteţi Templul lui Dumnezeu, şi că Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi? Dacă nimiceşte cineva Templul lui Dumnezeu, pe acela îl va nimici Dumnezeu; căci Templul lui Dumnezeu este Sfânt: şi aşa sunteţi voi” (I Corinteni 3:16-17). „... Şi că voi nu sunteţi ai voştri? Căci aţi fost cumpăraţi cu un preţ. Proslăviţi, deci, pe Dumnezeu în trupul şi în duhul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu.” (I Corinteni 6:19-20).
Deci Dumnezeu este cel ce dispune de funcţiile trupului şi de valoarea lui. Omul capătă o funcţie de evidenţiere a lui Dumnezeu, a operei şi lucrărilor Sale. De aceea, apostolul sfătuia: „ Deci, fie că mâncaţi, fie că beţi, fie că faceţi altceva: să faceţi totul pentru slava lui Dumnezeu” (I Corinteni 10:31). Astfel vom înţelege că omul este creaţia lui Dumnezeu, purtând imaginea şi amprenta divină. În procesul de răscumpărare, în etapa ultimă trupul va fi eliberat de efectele degradării, dar până atunci trebuie să fie îmbrăcat corespunzător în contextul păcatului.
În condiţiile pământeşti, rolul primar al hainelor este reflectarea unei imagini, apoi ca rol secundar, protecţia trupului şi evitarea păcatelor trupului. Cel credincios, bărbat sau femeie, trebuie să se concentreze la partea spirituală, cultivând virtuţi sfinte care nu se perimează odată cu trecerea anilor: „ Podoaba voastră să nu fie podoaba de afară, care stă în împletitura părului, în purtarea de scule din aur sau în îmbrăcarea hainelor, ci să fie omul ascuns al inimii, în curăţia nepieritoare a unui duh blând şi liniştit, care este de mare preţ înaintea lui Dumnezeu. ” (I Petru 3:3-4).
Apostolul Pavel recomandă: „Vreau, de asemenea, ca femeile să se roage îmbrăcate în chip cuviincios, cu ruşine şi sfială; nu cu împletituri de păr, nici cu aur, nici cu mărgăritare, nici cu haine scumpe” (1 Timotei 2:9). Aici se distrug trei expresii directoare: cuviincios, (grecescul „kosmios” - ceea ce înseamnă modest, cuvânt ce provine de la ordonat, demn, cineva care te disciplinează şi care este privit ca moral şi respectabil); cu rusine (grecescul „aidos” - reverenţă, respect faţă de Dumnezeu şi rege, ceea ce cere o îmbrăcăminte decentă ce evidenţiază calităţile spirituale); sfială (grecescul „sophrosure”, format din două cuvinte „sos” (sunet) şi „phrenes” (minte) - vigilenţa minţii, autocontrol, sănătate mintală, echilibru, sobrietate, moderarea dorinţelor şi pasiunilor, opusul frivolităţii şi a tot ceea ce ar putea trezi pasiuni nesfinte”). 3 Un om nu trebuie să atragă atenţia asupra trupului prin îmbrăcăminte şi podoabe, pentru ca mesajul creştin să nu fie suprimat de ele.
2. Îmbrăcămintea trebuie să protejeze intimitatea şi să evite manifestarea păcatelor trupului. Felul în care se îmbracă un creştin nu trebuie să devină o provocare sexuală, ceea ce este unul dintre scopurile realizatorilor de modă. Mary Quant, o femeie implicată în industria modei, a declarat: „Toate acestea sunt făcute pentru a seduce pe bărbaţi”.4 Iată de ce un om care nu vrea să păcătuiască şi nici să-i provoace pe alţii la păcat trebuie să evite expunerea (exhibiţionismul), ispitirea altora. Nuditatea în concept biblic este un simbol al goliciunii interioare (Osea 2:3; Apocalipsa 3:17-18) căci trupul trebuie acoperit (Exod 20:26; 28:42).
Înţeleptul Solomon arată într-un mod explicit cum funcţionează ispitele curviei. El avea experienţa lui şi pe cea a tatălui său, care au durut mult. El scria că limbajul femeii imorale este faza a doua a seducerii, căci prima fază este „îmbrăcămintea de curvă” (Proverbe 7:10) ce este purtată doar de o persoană cu inima şireată. În acest mediu, starea devine incendiară şi el întreabă: „Poate cineva să ia foc în sân, fără să i se aprindă hainele? Sau poate merge cineva pe cărbuni aprinşi, fără să-i ardă picioarele?” (Proverbe 6:27). Podoabele şi cosmeticele joacă acelaşi rol în vederea seducerii, căci este scris: „Au umblat chiar după oamenii, care veneau de departe, le-au trimis soli, şi iată că ei au venit. Pentru ei te-ai scăldat tu, te-ai sulemenit la ochi, şi te-ai gătit cu podoabele tale” (Ezechiel 23:40).
În condiţile funcţionării sistemului biologic aflat sub dominaţia păcatului, trebuie să veghem unii asupra altora şi să nu fim pricină de păcătuire pentru nimeni (I Corinteni 10:32) căci este „vai de omul prin care vine prilejul de păcătuire” (Matei 18:7). Fie că este un păcat al privirii ce a acceptat pofta: „ ... că ori şi cine se uită la o femeie, ca s-o poftească, a şi preacurvit cu ea în inima lui” (Matei 5:28), fie că este un păcat pe deplin realizat (caz David-Bat Şeba - care s-a expus privirilor publice). „Deci, fiindcă avem astfel de făgăduinţe, prea iubiţilor, să ne curăţim de orice întinăciune a cărnii şi a duhului, şi să ne ducem sfinţirea până la capăt, în frica de Dumnezeu” (2 Corinteni 7:1). Pentru a putea menţine şi favoriza un mediu sfânt, este absolut necesar pantru cei credincioşi să se ferească de locurile propice păcatelor trupului, (plaje, ştranduri etc...), chiar dacă intenţia lor nu este una vinovată.
3. Îmbrăcămintea trebuie să permită distincţia clară intre sexe. Într-o vreme în care heterosexualitatea inscripţionată în umanitate prin creaţie, pierde teren în faţa homosexualităţii este cu atât mai necesar să păstrăm statutul natural al bărbatului şi al femeii, cultivând de mici în copii ceea ce a implantat Dumnezeu în plan genetic. Moda unisex şi viziunea androgină (andros-bărbat; gyne-femeie) s-a proliferat în diferite segmente ale societăţii. Manualele sociale au absolvit revoluţia feministă şi au provocat idealul feminist. Teologii denominaţiilor protestante se identifică cu androginul. Helvin Kooner (evoluţionist) explică cum cercetările dovedesc că diferenţele dintre sexe sunt mai mult biologice decât culturale, căci cea de-a douăzeci şi treia pereche de cromozomi xx sau yy îl diferenţiază pentru toată viaţa.5
Acest mod de a gândi a fost acceptat în special de femei, crezând că drumul masculinizării înseamnă eliberare, neînţelegând că bărbatul şi femeia sunt împliniţi prin Isus Hristos, eliminând ura dintre sexe care durează de la căderea din Eden. Elisabeth Elliot scrie: „Adevărata libertate a femeii începe cu o poartă strâmtă: supunerea. După această poartă urmează calea unei vieţi libere, în care diferenţele de gen nu sunt umbrite de păcat, ci pline de lumină, inegalităţiile fiind esenţiale pentru chipul lui Dumnezeu, femeia ca femeie, bărbatul ca bărbat, nu ca două jumătăţi identice şi interschimbabile ci un întreg al chipului divin”. Potrivit principiului determinativ „eşti ceea ce porţi”, o femeie ce vrea să pară bărbat îşi va pierde în parte feminitatea, dar nu va putea deveni bărbat. Michael Levin, profesor de filosofie la City College N. Y. spunea: „Există o adâncă şi permanentă diferenţă între sexe şi multe din nefericirile moderne vin din dorinţa de a transforma pe femei în pseudobărbaţi”.6 Eloise Curtis, producător de haine de damă, când moda unisex era la început spunea că: „În multe familii nu mai există o diferenţă vizibilă între sexe. O femeie ce poartă pantaloni, în subconştient, aduce ceva masculin în relaţia sa cu coplilul. El, nevăzând numai pantaloni în jurul lui, nu ştie unde se termină tata şi unde începe mama”. 7
Distincţia dintre sexe în îmbrăcăminte este foarte clar menţionată în Scripturi: Deuteronomul 22:5 – „Femeia să nu poarte îmbrăcăminte bărbătească şi bărbatul să nu se îmbrace cu haine femeieşti; căci oricine face aceste lucruri este o urâciune înaintea Domnului, Dumnezeului tău”. Deşi această poruncă este scrisă în Vechiul Testament, ea nu este încadrată în regulile ceremoniale care au diverse semnificaţii în noul legământ, în care statutul spiritual al bărbatului şi al femeii nu comportă nici o discriminare (Galateni 2:28). Diferenţa dintre sexe are conotaţii terestre foarte împortante atât din punct de vedere moral cât mai mult familial; ea creează cadrul de naştere şi dezvoltare a vieţii fizice şi spirituale a fiecărei generaţii, în care tatăl şi mama au funcţii atât de diferite, dar absolut necesare şi complementare (I Timotei 2:8-15).
Tot apostolul Pavel scrie pe această temă în 1 Corinteni 11:3-15: „... Dar vreau să ştiţi că Hristos este Capul oricărui bărbat; că bărbatul este capul femeii, şi că Dumnezeu este capul lui Hristos. .... Dacă o femeie nu se învăleşte, să se şi tundă! Iar, dacă este ruşine pentru o femeie să fie tunsă ori rasă, să se învălească. Bărbatul nu este dator să-şi acopere capul, pentru că el este chipul şi slava lui Dumnezeu, pe când femeia este slava bărbatului. ... De aceea femeia, din pricina îngerilor, trebuie să aibă pe cap un semn al stăpânirii ei. Totuş, în Domnul, femeia nu este fără bărbat, nici bărbatul fără femeie. ... Nu vă învaţă chiar şi firea că este ruşine pentru un bărbat să poarte părul lung, pe când pentru o femeie este o podoabă să poarte părul lung? Pentru că părul i-a fost dat ca învălitoare a capului”. El arată clar diferenţa prin lungimea părului şi acoperirea capului - uşor de realizat la femeile evlavioase şi aproape imposibil la cele ce nu acceptă supunerea, modestia şi decenţa publică. Acoperirea capului la femei este explicită în mod diferit şi nu se confundă cu purtarea părului lung, fapt uşor de înţeles din versetul 6a: „Dacă o femeie nu se înveleşte, să se şi tundă...”, ori dacă părul ar fi învelitoarea, cum ar putea fi fără acoperitoare materială, fără păr şi totuşi netunsă. De asemenea, cert este că în Israel femeile purtau tot timpul cu un voal sau o altă acoperitoare similară (Numeri 5:18).
Menţionez că sub aspectul diferenţelor dintre sexe, istoria biblică arată pentru bărbaţi ori păstrarea întregii bărbi şi a părului scurt ori tunderea integrală a bărbii sau a părului, fiind interzise forme parţial bărbierite sau tunse, precum şi tatuajele (Iov 1:20; Ezechiel 5:1; Leviticul 19:27; 21:5; Ieremia 9:26).
4. Îmbrăcămintea trebuie să arate simplitate, naturaleţe şi armonie. Principiul utilului, al economisirii în concordanţă cu decenţa şi plăcutul trebuie să determine ce vom cumpăra, căci apostolul Pavel scria: „Vreau, de asemenea, ca femeile să se roage îmbrăcate în chip cuviincios, cu ruşine şi sfială; nu cu împletituri de păr, nici cu aur, nici cu mărgăritare, nici cu haine scumpe, ci cu fapte bune, cum se cuvine femeilor care spun că sunt evlavioase” (1 Timotei 2:9-10). Astfel se elimină ispitele de autocontemplare şi fotomodelism, specifice femeilor (Isaia 3:16-24), dar întâlnite uneori şi la bărbaţi (Luca 16:19). Totodată există beneficii materiale prin economisirea bunurilor şi a timpului necesar cosmetizării. Toate acestea au efect spiritual, oferind investiţii în domeniul spiritual, după cum scria apostolul Petru: „Tot astfel, nevestelor, fiţi supuse şi voi bărbaţilor voştri; pentruca, dacă unii nu ascultă Cuvântul, să fie câştigaţi fără cuvânt, prin purtarea nevestelor lor, când vă vor vedea felul vostru de trai: curat şi în temere. Podoaba voastră să nu fie podoaba de afară, care stă în împletitura părului, în purtarea de scule din aur sau în îmbrăcarea hainelor, ci să fie omul ascuns al inimii, în curăţia neperitoare a unui duh blând şi liniştit, care este de mare preţ înaintea lui Dumnezeu”(1 Petru 3:1-4). În acelaşi timp au şi efect fizic pozitiv prin păstrarea trupului în condiţii optime unei sănătăţi necesare vieţii. De exemplu, vopsirea părului şi folosirea cremelor cosmetice nu fac bine celulelor părului şi pielii. Cât de corect şi de sănătos este ca să lăsăm culoarea părului, a obrajilor, a buzelor aşa cum ne sunt oferite prin naştere şi vârsta ce-o avem, căci oricât ne-am cosmetiza, tot nu întrecem valoarea a ceea ce este natural, aşa cum compară Domnul Hristos pe crini cu Solomon (Matei 6:30). Este nesănătosă purtarea pantofilor cu toc înalt (pentru impresii artificiale), a hainelor prea strâmte sau a brâului gol (şi totodată este chiar imoral).
Este incompatibil cu conceptul creştinului străin şi călător în lumea aceasta să se poarte cu fast şi indiferenţă faţă de ceilalţi din jurul lui, care vor sesiza şi interpreta felul în care se îmbracă. John Molloy, după 17 ani de cercetare pe 15000 subiecţi în cartea „Îmbrăcămintea de succes” arată că felul în care cineva se îmbracă are efect asupra celor din jur. În consecinţă, un creştin va fi cumpătat în purtarea de haine şi se va îmbrăca decent, potrivit cu timpul şi profesia ce o are. Valoarea hainelor cumpărate va permite să se facă şi milostenie şi fapte bune, iar dacă nu a fost aşa, să luăm sfatul Domnului care în context a îndemnat: „Vindeţi ce aveţi şi daţi milostenie...” (Luca 12:33). Drept concluzie la acest principiu, putem lua cuvintele Mântuitorului: „Căci unde este comoara voastră, acolo este şi inima voastră” (Luca 12:34). De aceea, trebuie înţeles că o preocupare excesivă, bazată pe cele exterioare va muta centrul de atenţie şi preocupare pe cele trecătoare şi va anula ceea ce Domnul afirma tot atunci: „Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra” (Luca 12:31), şi poate duce chiar la pierderea mântuirii.
CONCLUZII
Trupul este suportul fizic al vieţii (Luca 12:22-30), dar „dorinţele” lui trebuie tratate cu înţelepciunea Duhului, în limitele unui comportament natural, evlavios şi sănătos. Trupul este Templul Duhului Sfânt, ceea ce conferă un caracter de slujire, nu o imagine expoziţională. El este în aşteptarea răscumpărării: „De asemenea şi firea aşteaptă cu o dorinţă înfocată descoperirea fiilor lui Dumnezeu. Căci firea a fost supusă deşertăciunii - nu de voie, ci din pricina celui ce a supus-o cu nădejdea însă, că şi ea va fi izbăvită din robia stricăciunii, ca să aibă parte de slobozenia slavei copiilor lui Dumnezeu. Dar ştim că până în ziua de azi, toată firea suspină şi sufere durerile naşterii. Şi nu numai ea, dar şi noi, care avem cele dintâi roade ale Duhului, suspinăm în noi şi aşteptăm înfierea, adică răscumpărarea trupului nostru” (Romani 8:19-23) nu a comercializării lui.
O îmbrăcăminte care să nu ţină doar de frig, ci să ferească trupul de goliciunea sufletească şi fizică, în aşteptarea hainei de slavă, trebuie să-l acopere cât mai mult şi cât mai bine. O expresivitate naturală şi o modestie sănătoasă vor fi o carte de vizită ce va face trecerea oricui înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor, cu excepţia celor rău intenţionaţi.