Clasificarea primară în îngeri căzuţi (răi) şi îngeri aleşi (buni) este larg recunoscută, dar în cadrul îngerilor rămaşi fideli lui Dumnezeu există poziţii diferite de clasificare a acestor făpturi cereşti şi totodată, referitor la „alianţa” Satanei, există controverse pe seama duhurilor şi îngerilor lui.
Îngerii (ebraică: malak – greacă: angelos)sunt fiinţe create de Dumnezeu (Coloseni 1:16) din şi prin natura Sa atotputernică. Ei populează şi administrează sub conducerea lui Dumnezeu întreg universul (Genesa 2:1; Apocalipsa 4:11). Ei deţin diferite poziţii, ranguri, slujbe, prin repartiţie divină (Efeseni 1:17-21; Apocalipsa 22:9). Sub aspectul intrinsec al fiinţei, atât îngerii aleşi (1 Timotei 5:21) cât şi cei păcătoşi (2 Petru 2:4) sunt înzestraţi cu puteri supraomeneşti, dar pe care le exploatează diferit (Matei 4:3-11). Însă niciunul din ei, nici măcar Satan, nu pot face nimic fără îngăduinţa lui Dumnezeu (1 Împăraţi 22:19-22; Iov 1:6-12; 2:1-7), puterea lor este limitată atât prin „dimensiunea” la care au fost creaţi cât şi prin delegarea de care dispun (Psalmul 103:19-22; Daniel 9:21-23; 10:12-14, 20-21). În activitatea lor, atât îngerii lui Dumnezeu cât şi cei ai Diavolului sunt organizaţi şi organizează în limitele permise activitatea naturii şi a oamenilor, astfel întâlnim căpetenii ce se ocupă de diferite fenomene naturale (Iov 1:16-19; Apocalipsa 16:1-18) sau organizaţii statale (Daniel 10:13, 20-21).
Totul a decurs perfect şi aşa va funcţiona pentru vecii vecilor, cu excepţia zonei întunericului, constituit şi îngăduit în timp limitat prin răzvrătirea unui înger de rang înalt (ebraică: Satan – adversar; greacă: Diavolos – adversar, acuzator), la care s-au asociat alţi îngeri (Apocalipsa 12:3-4, 9). De atunci există oştiri cereşti (angelice) într-o stare asemănătoare cu a unei armate în care un general rebel este în război împreună cu alţi ofiţeri şi soldaţi, împotriva stăpânirii şi împotriva armatei rămase fidele conducerii iniţiale (Apocalipsa 12:7-9).
Îngerii buni, ca denumire generală, pentru fiinţele cereşti, stare în care vom fi şi noi oamenii, după înviere (Luca 20:34-36) sunt prezentaţi în Scripturi sub următoarele imagini şi denumiri:
- Arhangheli – doar îngerul Mihail este prezentat nominal în acest statut (Iuda 9). În cartea profetului Daniel este numit „marele voievod” al evreilor (Daniel 10:21; 12:1). Prin unicitatea sa, el este confundat uneori cu Domnul Hristos, dar să nu uităm explicaţia lui Gavril, un înalt purtător de cuvânt de la tronul lui Dumnezeu şi care l-a prezentat astfel: „Mihail, una din căpeteniile cele mai de seamă…” (Daniel 10:13). Cât despre Domnul Hristos este scris: „Toţi îngerii lui Dumnezeu să I se închine!” (Evrei 1:6) căci a moştenit un nume mult mai minunat decât al lor şi a fost înălţat nespus de mult (Filipeni 2:9-10).
- Serafimi – sunt prezentaţi sub expresia aceasta doar în Isaia 6:1-3. Constituţia şi activitatea fiinţei lor îi arată ca îngeri cu şase aripi, care formează o boltă a tronului de domnie al Celui Atotputernic. Ei se arată foarte preocupaţi de sfinţirea lui Dumnezeu.
- Heruvimii – sunt menţionaţi foarte frecvent în Scripturi, dar întotdeauna ca o gardă divină, un suport al tronului suprem (Psalmul 18:10; 80:1; 99:1). Aceeaşi idee se desprinde şi din imaginea Edenului păzit (Genesa 3:24) cât şi din imaginile gravate pe pereţii şi perdelele sfântului locaş (Exodul 26:31; 1 Împăraţi 6:29) sau pe capacul ispăşirii din Sfânta Sfintelor (Evrei 9:5).
Nu ştiu dacă evreii aveau o imagine clară a heruvimilor sau dacă Moise în imaginile ce i-au fost arătate pe munte (Exodul 25:40) şi apoi cu ajutorul lui Beţaleel, în care era Duhul lui Dumnezeu (Exodul 35:30-35) au putut „zugrăvi” heruvimii. Cea mai vizibilă şi detaliată imagine a acestor făpturi cereşti o avem în vedeniile profetului Ezechiel din capitolul 1 şi 10. Acolo au fost văzuţi ca având fiecare câte patru feţe şi patru aripi (Ezechiel 1:6) şi mâini (Ezechiel 1:8) „Cât despre chipul feţelor lor era aşa: înainte, toate aveau o faţă de om; la dreapta lor, toate patru aveau câte o faţă de leu, la stânga lor, toate patru aveau câte o faţă de bou, iar înapoi, toate patru aveau câte o faţă de vultur” (Ezechiel 1:10). Datorită imaginii lor multidimensionale, au fost numite în general făpturi vii, dar erau heruvimi (Ezechiel 10:20). După imaginea lor, în cele patru puncte cardinale, au fost aşezate câte trei din cele 12 seminţii ale lui Israel – cu sigle identice cu ale heruvimilor, iar în mijloc Cortul Domnului (Numeri 2).
Imaginea acestor fiinţe speciale apare şi în viziunile lui Ioan din Apocalipsa. Aici apar în combinaţie cu ceea ce în Isaia 6 au fost identificaţi ca serafimi, căci erau „în mijlocul scaunului de domnie (ca heruvimii din Ezechiel 1 şi 10 care constituiau suportul tronului) şi împrejurul scaunului de domnie stau patru făpturi vii… (şi), ziceau fără încetare: (ca cei din Isaia 6) ”Sfânt, Sfânt, Sfânt, este Domnul Dumnezeu, Cel Atotputernic, care era, care este, care vine! ...” (Apocalipsa 4:6-9).
Imaginea şi identitatea acestor făpturi vii trebuie interpretate cu grijă, pentru că în această viziune, în Apocalipsa 5:6, între făpturile vii şi scaunele de domnie stătea un Miel cu şapte coarne şi şapte ochi („cele şapte Duhuri ale lui Dumnezeu, trimise în tot pământul”, care în Apocalipsa 4:5 erau reprezentate prin şapte lămpi). Aceasta nu înseamnă că Domnul Isus Hristos este o fiinţă ca un miel, căci adevărata lui imagine este prezentată în Apocalipsa 1:12-16, „El este oglindirea slavei lui Dumnezeu şi întipărirea fiinţei Lui…” (Evrei 1:3).
Accentuând parţial aceste imagini foarte interesante, unii cercetători ai Scripturilor au identificat aceste făpturi (heruvimi) fie cu dumnezeirea, fie cu reprezentanţi ai omenirii mântuite. Totuşi, oricâtă asociere este între heruvimi şi tronul ceresc, ei sunt aşa cum sunt numiţi, făpturi vii, dar a căror fiinţă multidimensională rămâne în partea ascunsă, fapt pentru care nu există o demarcaţie clară, o deosebire categorică între ei şi serafimi. Şi unii şi alţii se mişcă şi zboară în jurul tronului şi constituie cercul cel mai apropiat de divinitate. Aceasta nu înseamnă că ei ar fi poziţionaţi ierarhic deasupra arhanghelilor, care, considerând după slujba încredinţată, au o mobilitate în teritoriu. Căci şi Gavril stă înaintea lui Dumnezeu (Luca 1:19), dar face deplasări în univers.
Pentru a completa „peisajul” din jurul tronului lui Dumnezeu şi fără a face supoziţii lipsite de un temei solid, trebuie să-i remarcăm pe cei douăzeci şi patru de bătrâni de pe tot atâtea scaune de domnie (Apocalipsa 4:3-4). Aceştia nu sunt prezentaţi ca îngeri, dar se alătură acestora în a da slavă lui Dumnezeu şi a se închina (Apocalipsa 4:9-11).
În jurul tuturor, „stă” întreaga tabără cerească, alcătuită din o mulţime de îngeri. „Ei ziceau cu glas tare: «Vrednic este Mielul, care a fost junghiat, să primească puterea, bogăţia, înţelepciunea, tăria, cinstea, slava şi lauda»!” (Apocalipsa 5:12). Acestor fiinţe din cer li se alătură alte fiinţe din întregul univers şi slăvesc pe Dumnezeu şi pe Domnul Isus Hristos (Apocalipsa 5:13-14). La toţi aceştia se vor alătura în mod direct, nemijlocit, toţi cei mântuiţi (Apocalipsa 7:9-12).
Reluând pentru clarificare şi aprofundare, menţionez că îngerii „buni” care slujesc scopului mântuirii (Evrei 1:14) se clasifică în îngeri cu atribuţii speciale şi de conducere (căpetenii) – aici încadrând: arhanghelii; serafimii – heruvimii (făpturile vii) şi îngerii cu atribuţii normale de slujire (oştile cereşti) – (Daniel 7:10). Făpturile speciale, a căror imagine reală, directă, de altfel ca şi al lui Dumnezeu a fost văzută doar în viziuni spirituale (Isaia 6:1; Ezechiel 1:1; Apocalipsa 4:1), iar diferiţi îngeri, în vedere liberă s-au prezentat în formă umană (Genesa 18:3; Marcu 16:5).
Privind la îngerii „răi”, căzuţi, distingem următoarele categorii:
- Satan, Balaurul din mările lumii (Genesa 3:1; Apocalipsa 20:2; Isaia 27:1), cel căzut primul în osândă (2 Tesaloniceni 2:7; Isaia 14:12-15; Ezechiel 28:15-22; 1 Timotei 3:6).
- Căpetenii, domnii, stăpânitori, duhuri ale răutăţii din locuri cereşti (Efeseni 6:12). Toate acestea, inclusiv Satan, sunt inferioare Domnului Hristos. El este „mai presus de orice domnie, de orice stăpânire, de orice putere, de orice dregătorie şi de orice nume, care se poate numi, nu numai în veacul acesta (cu îngeri buni şi răi), ci şi în cel viitor (Efeseni 1:21). El va nimici toate ierarhiile răului, urmând ca Dumnezeu din „centrul” universului, la toate nivelele, să fie „totul în toţi” (1 Corinteni 15:24-28). Stăpânirile demonice pot fi clasificate şi în funcţie de statutul şi natura lor activă. Astfel distingem:
- Îngeri legaţi în Adânc (închisoare pentru fiinţe cereşti) care îşi aşteaptă judecata - sentinţa de pierzare veşnică (2 Petru 2:6; Iuda 6; Apocalipsa 20:3-4).
- Îngeri activi, ce lucrează ca duhuri înşelătoare (Matei 24:24; 2 Corinteni 11:13-15; 1 Timotei 4:1), duhuri chinuitoare, atât de frecvent întâlnite şi fugărite sau chiar pedepsite de Domnul Isus Hristos (Marcu 1:23-25, 34; 3:11-12; 5:2-13; 7:25-26; 9:25-29). Ei se ocupă de orice formă de ispitire: minciună (1 Împăraţi 22:21-23); înşelare –necredinţă (Iov 4:16-19); idolatrie – imoralitate (Osea 4:12); chiar şi nebunia din Proverbe este tot o manifestare de ispită (Proverbe 9:13-18). Toţi aceştia vor fi judecaţi, alături de oamenii căzuţi în păcat, aşa cum a făcut Dumnezeu la început cu Satan, Eva şi Adam (1 Corinteni 6:3) şi vor fi alungaţi în pierzarea iazului veşnic (Matei 25:41; Apocalipsa 20:10, 15).
În susţinerea identităţii, îngeri răi – duhuri necurate, menţionez că şi îngerii buni sunt numiţi duhuri (Evrei 1:13-14). Faptul aparent neconcordant constituit de diferenţa că îngerii răi – duhurile necurate „locuiesc” în persoanele demonizate, pe când îngerii buni doar slujesc persoanelor, iar ceea ce locuieşte în ei este Duhul lui Dumnezeu se explică prin asemănarea influenţelor pe care un duh le are asupra unei persoane din interior sau din exterior, fapt autorizat şi pentru unii şi pentru alţii. Dovadă, efectele de îmbărbătare – credinţă – putere sau cele de deznădejde – conflict – înregistrate frecvent cu ocazia războaielor din Vechiul Testament (2 Împăraţi 19:7, 35-37) sau a luptelor spirituale. Posedarea (locuirea în oameni) este posibilă şi prin faptul că şi-au părăsit poziţia lor şi abuzează, agresează ca însuşi Satan pe orice om care le-ar cădea pradă. Şederea în locuri pustii este de nedorit, pentru ei, pe lângă locuirea în orice fiinţă (Matei 12:43-45; Marcu 5:1-13). „Un duh (orice duh) n-are nici carne, nici oase” (trup), cum au fiinţele de pe pământ (Luca 24:39). După cum îngerii buni s-au prezentat ca oamenii, adică au putut funcţiona într-un trup de „ocazie” primit special pentru a putea intra în contact direct cu oamenii (Genesa 19:1-17), la fel îngerii răi pot intra în trupuri şi se pot manifesta după natura lor (Marcu 9:17-18, 25).
Pe de altă parte, Biblia nu prezintă altă sorginte a duhurilor necurate, că doar Satan n-are putere să „emită”, să creeze sau cu atât mai puţin să se manifeste ca Dumnezeu prin Duhul Său Atotputernic, căci el (Satan) este doar un înger creat, fie el şi de cel mai înalt rang. Iar după cum îngerii buni sunt implicaţi în procesul mântuirii, cei răi n-ar putea face altceva decât să se împotrivească acestei lucrări, adică ceea ce fac duhurile necurate. Altă lucrare separată pentru îngerii răi, diferite de a duhurilor rele nu este evidenţiată în Biblie. De altfel, din cererea duhurilor din Luca 8:31, rezultă că şi ele puteau fi trimise în Adânc, loc de detenţie pentru îngerii căzuţi (2 Petru 2:4).
Un loc aparte, între îngerii „buni” îl deţine Îngerul Domnului care este interpretat ca fiind Dumnezeu în prezentare directă, idee bazată pe expresiile folosite în prezentare şi dialogul cu oamenii: „Eu sunt Dumnezeul tatălui tău, Dumnezeul lui Avraam… Eu sunt cel ce sunt” (Exodul 3:6, 14-17). Astfel de situaţii se mai află şi în Genesa 18, 22, 32. Dar o interpretare mai frecventă este aceea că Îngerul Domnului este o prezentare a Domnului Isus Hristos (teofanie) care s-a ocupat de omenire de la creaţie şi până la răscumpărarea finală. Cei ce aderă la această explicaţie argumentează că expresiile ce conferă atribuţii divine sunt valabile şi pentru Domnul Hristos.
Totuşi, din texte ce se referă la Îngerul Domnului se observă că uneori prezentarea este la persoana a treia, El îl reprezintă pe Domnul Dumnezeu (Genesa 16:1). Pe Sinai Îngerul Domnului este prezentat ca un delegat special al Domnului, „Numele Meu este în El” (Exodul 23:20-23). De aici prezentarea directă se explică mai uşor, atât pe drumul pustiei cât şi apoi în Canaan (Exodul 13:21; 14:19; 32:34; Iosua 5:13-15; Judecătorii 2:1; 6:11-24; 13:3).
Denumirea „Îngerul Domnului” nu provine de la faptul că a fost creat special, ci mai degrabă de la mandatul Său, trimiterea Sa ca sol al Domnului Dumnezeu. Această interpretare nu conflictualizează şi nu neagă „dreptul” şi posibilitatea ca însuşi Dumnezeu sau Domnul Isus Hristos să se prezinte sub diverse forme vizibile, drept pentru care am dovedit deja că îl au şi îngerii. Dar nici nu-L „coboară” pe Dumnezeu, Cel care în toată Biblia este prezentat ca „Cel nevăzut” (Exodul 33:17-23; Ioan 1:18; 1 Timotei 6:15-16). Mai adaug doar că şi cartea Apocalipsa prezintă un înger cu o înfăţişare aproape ca a Domnului Hristos (Apocalipsa 10:1) – totuşi el este numit doar „înger puternic”.
Cred că se cuvine să menţionez că raportul nostru cu lumea spirituală (îngerii) este clar reglementat în Scripturi. Îngerii buni nu vor veni cu o altă Evanghelie (Galateni 1:8), nici nu vor accepta închinare (Apocalipsa 19:10; 22:9). Totuşi, ei slujesc cu dăruire pentru realizarea mântuirii, iar în partea finală, apocaliptică, vor avea un rol foarte mare. După toate acelea, ei şi noi, vom trăi cu Cel pe care deopotrivă, dar în mod diferit, L-am ales să-L slujim. A Lui să fie slava în veci! Amin.