Acest vers aparţine cântării Deborei, profetesa judecătoare din Israel, compusă după eliberarea poporului din robia spirituală a canaaniţilor şi jugul lui Iabin, împăratul Canaanului. Oare până atunci nu mai cântaseră evreii? Cu siguranţă că au mai cântat, dar cântările erau sub influenţa stării lor spirituale. Era o mare nevoie de cântări inspirate prin Duhul Domnului. Compozitorii şi cântăreţii dedicaţi erau profeţi: Moise şi Maria (Exod 15); David-cântăreţul plăcut, a declarat: „Duhul Domnului vorbeşte prin mine” (2 Samuel 23:4) şi Psalmii sunt dovada perfectă; Zaharia (Luca 1). Aceeaşi idee reiese şi din învăţătura apotolilor (Efeseni 5:19; Coloseni 3:16). În aceste condiţii, cântăreţii alternează cântarea cu rugăciunea şi profeţia la fel de simplu cum se schimbă gama, ca fiii lui Asaf, Heman şi Iedutun care proroceau însoţiţi de arfă, alăută şi chimvale (1Cronici 25:1). Să nu uităm însă că slujba principală la Templu le revenea preoţilor, leviţii (o parte din ei cântăreţi), doar îi ajutau.
Am adus mai multe argumente din Vechiul Testament, căci în Noul Testament evidenţierea este cu atât mai mare, pentru a-i ajuta să înţeleagă pe cei ce se mai pot trezi. Toate acestea pentru că atmosfera cotidiană, pe fond de cântare are loc în timp ce fecioarele adorm. După Scripturi, Biserica trebuie să stăruiască la slujbele comune, în învăţătură şi rugăciune. Dar sub influenţa „trupelor” de cântăreţi (bine plătite şi adesea pentru aşa ceva constituite) se stăruieşte în cântare , în special, în detrimentul rugăciunii. Durerea mare este căci nici cuvintele cântării nu se prea înţeleg şi nu mai pot fi percepute cu toată raţiunea (fapt ce se poate dovedi biologic), datorită disproporţiei instrumentale, în care tobele deţin controlul, ca în ceremoniile africane de invocare a spiritelor. O altă influenţă negativă o au posturile de radio creştine, care pe lângă avantaje, datorită regulilor audio-vizualului, grilele de programe abundă în cântare. La toate acestea se adaugă mecanic şi incoştient muzica pe care o ascultăm în maşină şi la locul de muncă. Pe scurt, avem o societate şi cea creştină nu face excepţie, obsedată şi obosită, dar dependentă de muzică.
Se impune o trezire! Să cântăm o cântare înţeleaptă (Psalmul 47:7), căci de când cu croncănitul acesta de ciori şi corbi au cam dispărut turturelele şi porumbeii. Predicatorii şi păstorii care sunt călăuziţi de Duhul Domnului, îşi caută cântăreţi, după care să aibă o adunare pregătită pentru predică nu una cu creierul spălat, şi oameni pe care greu poţi să-i trezeşti la realitate. Acest apel nu se vrea o chemare spre muzica clasică, ci spre reforma şi evlavia celor care o compun. Eliberarea spirituală, trezirea, întoarcerea cu pocăinţă şi evlavie spre Dumnezeu, va inspira noua cântare, care favorizează rugăciunea şi nu o suprimă, care inspiră şi motivează viaţa sfântă.
Cei mai câştigaţi din această metamorfoză ar fi cântăreţii. Pentru ei este loc pe marea de sticlă, în faţa tronului de slavă, să cânte pe scena veşniciei. (Apocalipsa 15:2), dar şi pentru noi ceilalţi, căci toţi dorim să-L lăudăm pe Domnul pentru vecii vecilor. AMIN.