Cineva a ajuns într-o localitate, unde căuta o adunare, dar, neştiind adresa, a întrebat pe doi cetăţeni de pe stradă, pe baza motivelor pentru care s-a dus acolo: „Unde a avut loc o trezire spirituală, în oraşul dumneavoastră?” Cei doi, fiind credincioşi au răspuns: „Aici”, arătând cu mâna spre inimile lor! Ne-am amintit acest caz, acum când aproape tot mai mulţi, sub diverse forme, vorbesc despre nevoia unei treziri spirituale în România. Dar adesea reforma spirituală se confundă cu reforma instituţiilor şi organizaţiilor din care facem parte. O adevărată reformă poate reforma şi o organizaţie, dar niciodată o reformă a organizaţiei, fără o mişcare a Duhului nu poate duce la o reformă spirituală. Organele unui om mort nu sunt bune pentru un transplant, după cum nici o îmbălsămare nu ajută cu nimic, decât în plan sentimental şi cultural. Noi avem nevoie de o înviere, căci de resuscitări este prea târziu. Aceasta însă, nu o poate face prin propriile puteri conducerea centrală, regională sau locală. Ea este însă posibilă şi de dorit, dar numai Dumnezeu o poate realiza. Bineînţeles, noi nu trebuie să stăm pasivi, aşteptând minunea şi, cu atât mai grav, să fim inconştienţi de nevoia urgentă de viaţă spirituală. În acest scop propunem, fără a ne întrece măsura şi fără a avea un mandat special din partea lui Dumnezeu, doar pe baza chemării generale la slujire în „dragoste pentru adevăr”:
1. Recunoaşterea stărilor de păcat pe care le-am acceptat în viaţa proprie şi l-am tolerat în mod vinovat în viaţa celor pentru care suntem responsabili înaintea lui Dumnezeu. Identificarea lor se face prin cercetare sinceră, pe baza sesizărilor conştiinţei şi a luminii Scripturilor, pentru care putem să cerem şi ajutorul unor oameni mai maturi spiritual şi cu viaţa curată. „Recunoaşte-ţi numai nelegiuirea, recunoaşte ...” (Ieremia 3:13), striga cu durere Domnul către poporul Său.
2. Căutarea cu inimă curată – sinceră a lui Dumnezeu, dorinţa profundă de a-L cunoaşte pe El şi voia Lui, fără a ne mulţumi cu o condiţie spirituală obişnuită, tradiţională. Apostolul Pavel scria, referitor la evoluţia lui spirituală trecută, prezentă şi viitoare: „Ba încă şi acum privesc toate aceste lucruri ca o pierdere, faţă de preţul nespus de mare al cunoaşterii lui Hristos Isus, .... să fiu găsit în El.... Şi să-L cunosc pe El şi puterea învierii Lui şi părtăşia suferinţelor Lui, şi să mă fac asemenea cu moartea Lui; ...; dar alerg înainte, căutând să-l apuc, întrucît şi eu am fost apucat de Hristos Isus...; dar fac un singur lucru: uitând ce este în urma mea, şi aruncându-mă spre ce este înainte, alerg spre ţintă, pentru premiul chemării cereşti a lui Dumnezeu, în Hristos Isus” (Filipeni 3:8-14). Cazul Iosia este relevant, pentru că timp de patru ani a căutat pe Dumnezeu, apoi a beneficiat de auzirea adevărului biblic şi a unui mesaj profetic autentic, în concordanţă cu cele scrise. Atunci a pornit cea mai curată reformă din istoria împăraţilor (2 Cronici 34-35).
3. Umblarea cu Dumnezeu – părtăşia zilnică prin rugăciune, cercetarea Scripturilor şi acceptarea trăirii sub călăuzirea Duhului Sfânt, aşa cum au „umblat” Enoh, Noe şi alţi oameni temători de Dumnezeu. „Şi noi, deci, fiindcă suntem înconjuraţi cu un nor aşa de mare de martori, să dăm la o parte orice piedică, şi păcatul care ne înfăşoară aşa de lesne şi să alergăm cu stăruinţă în alergarea care ne stă înainte” (Evrei 12:1). În acest mod este binevenită provocarea celor din familiile noastre, a prietenilor şi colegilor noştri, pentru un timp special dedicat adunărilor sfinte şi răspândirii adevărurilor sfinte.
Pe fondul acestor dorinţe practice de reformă, se poate aştepta trezirea spirituală, pe care o produce Dumnezeu. El doreşte, în râvna Sa şi în conformitate cu planurile Sale, să lucreze cu putere, astfel, nu El, ci noi avem nevoie să ne racordăm la sursa Vieţii şi să beneficiem de energiile ei, de aceea să ne rugăm ca profetul, care inspirat scria: „Priveşte din cer şi vezi, din locuinţa Ta cea Sfântă şi slăvită: unde este rîvna şi puterea Ta? Fiorul inimii Tale şi îndurările Tale nu se mai arată faţă de mine! ...Pentru ce, Doamne, ne laşi să rătăcim de la căile Tale, şi ne împietreşti inima ca să nu ne temem de Tine? Întoarce-Te, din dragoste pentru robii Tăi, ...Am ajuns ca un popor pe care niciodată nu l-ai cârmuit Tu, şi peste care niciodată nu s-a chemat Numele Tău... O! de ai despica cerurile şi Te-ai pogorî, s-ar topi munţii înaintea Ta,...cum niciodată nu s-a pomenit, nici nu s-a auzit vorbindu-se, şi cum nici n-a văzut vreodată ochiul aşa ceva: anume ca un alt dumnezeu în afară de Tine să fi făcut asemenea lucruri pentru cei ce se încred în El. Tu ieşi înaintea celor ce împlinesc cu bucurie dreptatea, celor ce umblă în căile Tale, şi îşi aduc aminte de Tine. Dar Te-ai mâniat, pentru că am păcătuit: vom suferi noi veşnic sau putem fi mântuiţi?” (Isaia 63:15-64:5)