Expresia aparţine apostolului Petru care scrie că cei ce au crezut, trebuie să devină părtaşi firii (naturii) dumnezeieşti, să devină oameni duhovniceşti, prin Duhul Sfânt care locuieşte în ei şi-i călăuzeşte, aşa cum scria şi apostolul Pavel în Romani 8:9,14. Realizarea este posibilă şi obligatorie, căci fără naşterea din nou nu se poate vedea Împărăţia lui Dumnezeu, aşa cum a spus-o însuşi Domnul Isus Hristos (Ioan 3:3). Aceasta cere efort, dar în condiţii de har - „dumnezeiasca lui putere ne-a dăruit tot” (2 Petru 1:3). „De aceea, daţi-vă şi voi toate silinţele ca să uniţi cu credinţa voastră fapta; cu fapta, cunoştinţa; cu cunoştinţa, înfrânarea; cu înfrânarea, răbdarea; cu răbdarea, evlavia; cu evlavia, dragostea de fraţi; cu dragostea de fraţi, iubirea de oameni” (2 Petru 1:5-7).
Aşa se realizează un belşug de roadă (2 Petru 1:8), de credinţă generatoare, nu numai de fapte sporadice, ci din abundenţă, o permanenţă a trăirii duhovniceşti, caracterizată cel mai bine de dragoste. „Căci în Isus Hristos, nici tăierea împrejur, nici netăierea împrejur n-au vreun preţ, ci credinţa care lucrează prin dragoste” (Galateni 5:6). Astfel se întăreşte chemarea şi alegerea, eliminându-se trista posibilitate a „alunecării” – căderii din credinţă. „Dar cine nu are aceste lucruri, este orb, umblă cu ochii închişi, şi a uitat că a fost curăţit de vechile lui păcate” (2 Petru 1:9).
Ce înseamnă orb, care umblă cu ochii închişi? Răspuns: membru în Biserica din Laodicea - „ticălos, nenorocit, sărac, orb şi gol” (Apocalipsa 3:17). Acest buletin de analize spirituale este urmat de o soluţionare a cazului cu o reţetă de tratament. Ochii, de exemplu, pot fi trataţi cu doctorie cumpărată de la Domnul (v. 18), dar aceasta presupune pocăinţă cu râvnă (v.19). Este o abordare similară cu cea din 2 Petru 1:5 - „Daţi-vă şi voi toate silinţele...”
Asistăm, în aceste condiţii, la acuzaţii reciproce de apostazie, din partea celor ce văd şi de fanatism din partea celor ce au ochii închişi şi care ar trebui trataţi pentru a vedea. Se întâmplă ca în imaginaţia unui scriitor care prezenta un om normal (cu ochii) ce a căzut pe alt tărâm într-o societate de oameni fără ochi. Imediat el a început să le descrie realitatea vizuală a pământului şi a cerului. Dar cei fără ochi nu puteau nicicum să înţeleagă. S-a trecut la analize concrete şi au ajuns la concluzia că acel om nu putea fi „lecuit”de gândirea lui numai dacă i se vor opera şi anula ceea ce constituiau, după părerea lor, organele ce-i încurcă gândirea - ochii. Ce har ar fi pentru asemenea oameni să poată fi ei operaţi şi să vadă splendorile Împărăţiei în care, numai dacă vor dobândi noua natură li „se va da intrare din belşug în Împărăţia veşnică” (II Petru 1:11).
În concluzie, scopul nostru editorial este să ungem ochii celor ce citesc, ca să vadă să înţeleagă mai bine că pocăinţa şi viaţa de credinţă creştină ar trebui să fie mai vie, mai activă. „Să ţinem fără şovăire la mărturisirea nădejdii noastre, căci credincios este Cel ce a făcut făgăduinţa. Să veghem unii asupra altora, ca să ne îndemnăm la dragoste şi la fapte bune” (Evrei 10:23-24). Dacă nu ne vom trezi la realitate şi nu vom „alerga cu stăruinţă” (Evrei 12:1), în mod natural şi logic, un om nenorocit, sărac, orb şi gol nu-i departe de moarte şi va ajunge la situaţia din Apocalipsa 3:1- „îţi merge numele că trăieşti, dar eşti mort”. Mai poate fi salvat numai cel ce e pe moarte (Apocalipsa 3:2), dar cei „de două ori morţi” sunt pierduţi (Iuda 1:12). Pentru ei, din cauza orbirii „le este păstrată negura întunericului pe vecie” (Iuda 1:13).
Totul pleacă de la ochi, de la felul cum vezi (gândeşti). „Ochiul este lumina trupului. Dacă ochiul tău este sănătos, tot trupul tău va fi plin de lumină; dar dacă ochiul tău este rău, tot trupul tău va fi plin de întuneric. Aşa că, dacă lumina care este în tine este întuneric, cât de mare trebuie să fie întunericul acesta!” (Matei 6:22-23).
Ferice de cei ce se vor ruga din toată inima înaintea Domnului: „Deschide-mi ochii, ca să văd lucrurile minunate ale Legii Tale!” (Psalmul 119:18).