„Când sunt plăcute Domnului căile cuiva îi face prieteni chiar şi pe vrăjmaşii lui”
(Proverbe 16:7)
Adversitatea şi conflictele sunt mai vechi decât istoria pământului şi a omului, dar nu sunt veşnice şi nu vor dura decât până la eradicarea răului, la a doua venire a Domnului Hristos. Totuşi, chiar în condiţiile prezente, niciun credincios nu-şi doreşte duşmani, de aceea o astfel de posibilitate dată de intervenţia divină merită studiată. Mai mult, merită efortul nostru căci acest proverb arată condiţia în care Dumnezeu schimbă oamenii şi împrejurările: „Când sunt plăcute Domnului căile cuiva”.
Deci, mai întâi, trebuie să se schimbe în bine relaţia noastră cu Dumnezeu şi apoi, ca efect direct sau indirect, se rezolvă cazurile de duşmănie. În unele cazuri, implicit noua noastră stare şi atitudine, corectă şi binefăcătoare, face ca cei din jur să răspundă cu aceeaşi atitudine favorabilă. În alte situaţii, Dumnezeu poate să pună duşmanii la picioarele noastre prin realităţi socio-economice sau de altă natură, determinându-i să fie nevoiţi să câştige bunăvoinţa noastră. În concluzie, pentru a trăi în pace cu toţi oamenii, se cere mai întâi să fim într-o relaţie bună cu Domnul (Romani 12:9-21; 13:8-10).
Solomon a experimentat din plin acest principiu, făcând şi proba acestei operaţii ce nu depinde de duşmani, ci numai de noi şi Domnul. Timp de zeci de ani s-a bucurat de pace şi progres fără precedent, dar când s-a abătut de la Domnul, sub ispita idolatră a femeilor păgâne, imediat au apărut vrăjmaşii (1Împăraţi 11:1-25). El a avut şi experienţa tatălui său, David, căruia i-au dispărut vrăjmaşii ca norii, lăsând cerul senin, dar au reapărut la poartă, în fiecare zori de zi, (Absalom) atunci când a păcătuit (2Samuel 15-18).
Îmi amintesc şi de experienţa unui frate care trebuia să suporte toate şicanele unui şef al său de la serviciu. Toate acestea până când acel şef a trebuit să apeleze la serviciile fratelui nostru, într-o zi pregătită de Domnul. A primit un telefon de acasă, că viaţa copilului său era în mare pericol şi trebuia să ajungă urgent cu el la spital. În acea zi, nu era nici o maşină la locul de muncă, numai a fratelui şi a fost nevoit să-l roage pe el să îl ajute. Fratele cu bunăvoinţă, l-a dus la spital şi nu a avut nicio pretenţie de la el. Din acea zi, şeful lui i-a devenit un prieten pentru tot timpul cât a lucrat la acea firmă.
Aşadar, a avea prieteni chiar şi pe vrăjmaşii noştri, depinde de căile noastre, dacă sunt plăcute Domnului, nu plăcute ochilor noştri (Eclesiastul 11:9). Mare atenţie atunci când „căile omnului sunt curate în ochii lui” (Proverbe 16:2), că s-ar putea să ducă la moarte, chiar prin duşmanii noştri (Proverbe 14:12). Cel ce verifică gândirea, vorbirea şi toate faptele noastre şi o face corect este Domnul (Proverbe 21:2) şi dacă ele sunt în conformitate cu voia Sa va lucra la inima vrăjmaşilor noştri. Domnul să le dea şi mântuirea!