„În păcătuirea cu buzele este o cursă primejdioasă, dar cel neprihănit scapă din bucluc” (Proverbe 12:13).
„Gura nebunului îi aduce pieirea şi buzele îi sunt o cursă pentru suflet”
(Proverbe 18:7).
Este cunoscut faptul că păcatul este o urmare a ispitei, iar „păcătuirea cu buzele” este foarte frecventă, pentru că este foarte uşor să greşeşti în vorbire. „Dacă nu greşeşte cineva în vorbire, este un om desăvârşit şi poate să-şi ţină în frâu tot trupul” (Iacov 3:2). Înţeleptul arată şi prin alte proverbe ce „cursă primejdioasă” este ispita vorbirii greşite, care poate să cauzeze mari probleme. „Iată, un foc mic ce pădure mare aprinde!” (Iacov 3:5): „gura nebunului este o pieire apropiată” (10:14); „cine-şi deschide buzele mari aleargă spre pieirea lui” (13:3); „Cine îşi păzeşte gura şi limba, îşi scuteşte sufletul de multe necazuri” (21:23). În aceste condiţii fii atent: „Nu lăsa gura să te bage în păcat şi nu zice ...: «M-am pripit». ...” (Eclesiastul 5:6). Cele menţionate până aici nu necesită multe explicaţii, căci orice om raţional înţelege ce simplu se poate păcătui în vorbire, chiar şi fără o provocare specială, dar dacă se întrebuinţează un şiretlic.
Solomon, prin acest proverb, dezvăluie mai mult decât atât, când scrie: „dar cel neprihănit scapă din bucluc” . Primejdia şi pieirea cauzate de ispită şi păcatul cu gura pot fi evitate şi înlăturate de cel „neprihănit” . Dându-şi seama de acest pericol, David zicea: „Voi veghea asupra căilor mele, ca să nu păcătuiesc cu limba; îmi voi pune frâu gurii, cât va sta cel rău înaintea mea” (Psalmul 39:1). Înseamnă că pe anumite căi se poate pune cu siguranţă frâu mobilităţii noastre sufleteşti, atunci când cel rău insistă cu înşelătorie să ne provoace la păcat. în primul rând prin faptul că viaţa lui este o ferire permanentă de rău, de păcat. Omul este fericit pentru că: „nu se duce la sfatul celor răi, nu se opreşte pe calea celor păcătoşi şi nu se aşează pe scaunul celor batjocoritori! Ci îşi găseşte plăcerea în Legea Domnului şi zi şi noapte cugetă la Legea Lui! El este ca un pom sădit lângă un izvor de apă, care îşi dă rodul la vremea lui şi ale cărui frunze nu se veştejesc: tot ce începe, duce la bun sfârşit” (Psalmul 1-1-3). În continuare este arătată soarta celor ce îşi permit diferite păcate în viaţa lor: „Nu tot aşa este cu cei răi: ci ei sunt ca pleava pe care o spulberă vântul. De aceea cei răi nu pot ţinea capul sus în ziua judecăţii, nici păcătoşii în adunarea celor neprihăniţi” (v. 4-5). Psalmistul încheie cu o concluzie clară, identificând cele două ipostaze ce diferenţiază oamenii şi în raport cu ispita vorbirii necontrolate şi vinovate: „Căci Domnul cunoaşte calea celor neprihăniţi, dar calea păcătoşilor duce la pieire” (v.6). Iată cum şi de ce „gura nebunului (care nu trăieşte cu frică de Domnul) îi aduce pieirea şi buzele îi sunt o cursă pentru suflet”.
În al doilea rând, „cel neprihănit scapă” prin harul călăuzirii divine, de care beneficiază omul care trăieşte o viaţă curată, ordonată şi sub îndemnurile Duhului Sfânt: „Urâţi răul, cei ce iubiţi pe Domnul! El păzeşte sufletele credincioşilor Lui şi-i izbăveşte din mâna celor răi. Lumina este semănată pentru cel neprihănit şi bucuria pentru cei cu inima curată” (Psalmul 97:10-11). „Celui fără prihană îi răsare o lumină în întuneric” (Psalmul 112:4). Dumnezeu poate interveni în orice situaţie, oricât ar fi de critică, dar tot El permite pedepsirea celor vinovaţi. „Cel rău este prins în înseşi nelegiuirile lui şi este apucat de legăturile păcatului lui” (Proverbe 5:22) .
Un domeniu foarte important este căsătoria, despre care tot Solomon scria: „Şi am găsit că mai amară decât moartea este femeia, a cărei inimă este o cursă şi un laţ şi ale cărei mâni sunt nişte lanţuri; cel plăcut lui Dumnezeu scapă de ea, dar cel păcătos este prins de ea” (Eclesiastul 7:26). Cine poate cunoaşte realitatea ascunsă a unui tânăr sau tinere, care vorbeşte fromos şi promite multe, dar care ulterior poate deveni un partener dificil şi greu de acceptat şi suportat? Slavă Domnului că „cel plăcut lui Dumnezeu scapă”!
Principiul acestui proverb este valabil şi în alte domenii ale vieţii, după cum s-a întâmplat în următorul caz: Un frate credincios a fost oprit de miliţie (pe vremea comunistă), în timp ce transporta un grup de fraţi la o evanghelizare şi ameninţat cu o amendă foarte mare. Sub presiunea momentului, el le-a promis o sumă de bani, pentru a nu fi amendat. Drept urmare, miliţianul i-a deschis proces penal pentru dare de mită. Cazul a ajuns la tribunal, dar când au aflat că are o familie săracă şi vreo cincisprezece copii, autorităţile au decis să-l achite. Trebuia doar ca el să-şi shimbe declaraţia si să scrie că el a scos banii să plătească amenda, nu să-i dea mită. Dar, spre surprinderea tuturor, el nu a vrut să mintă, argumentând: „Destul m-a păcălit Diavolul, atunci pe loc. Nu mai vreau să apelez la metodele lui pentru a scăpa. Mă rog Domnului să mă ierte şi să mă scape”. Ceea ce s-a şi întâmplat, căci după câteva amânări ale procesului, s-a dat o graţiere şi fratele a scăpat. El a scăpat (în parte) şi în prima fază, după ce au aflat că este un om serios şi muncitor, dar a fost scăpat definitiv, prin intervenţia Domnului. Slăvit să-I fie Numele!