„Cine rătăceşte pe oamenii fără prihană pe calea cea rea, cade în groapa pe care a săpat-o, dar oamenii fără prihană moştenesc fericirea” (Proverbe 28:10).
În plan spiritual, oamenii au nevoie de orientare, iar lumina şi indicatoarele vizibile sau acustice au rolul direcţionării pe „calea cea bună”. Însă nu toate fiinţele din jurul nostru sunt bine intenţionate, unii chiar îşi propun să-i inducă în eroare pe semenii lor, să-i ducă pe „calea cea rea”. În aceste condiţii vom observa, în cele ce urmează, efectul de bumerangal acţiunilor lor.
Cei care sunt iniţiatori ai unor lucrări, în cazul nostru, de natură spirituală, cei ce promovează o doctrină religioasă, au un efect mai mare sau mai mic asupra maselor de credincioşi, căci toţi învăţătorii nasc ucenici şi orice teorie are adepţi. Apostolul Pavel avertiza într-o scrisoare pastorală: „Dar oamenii răi şi înşelători vor merge din rău în mai rău, vor amăgi pe alţii şi se vor amăgi şi pe ei înşişi” (Timotei 3:13). Asistăm, aşadar, la un efect dublu, amplificat şi total al răului: autoînşelarea mentorilor şi seducerea celor de curând iniţiaţi. Pavel exemplifica şi explica: „... cuvântul lor va roade ca gangrena... s-au abătut de la adevăr... şi răstoarnă credinţa unora. (dar tot el îşi exprima satisfacţia limitării efectelor lor negative, când a adăugat) Totuşi temelia tare a lui Dumnezeu stă nezguduită...!” (2 Timotei 2:17-19). Aceasta este constatarea înţeleptului: în timp ce se aşteaptă ca „oamenii fără prihană” să cadă în groapa înşelătorilor, la gura gropii se schimbă „destinul”, iar „oamenii fără prihană moştenesc fericirea”.
Atenţionarea din scrisoarea lui Iuda, dovedită cu exemple din cer şi de pe pământ, îi demască pe cei ce intenţionează sub diferite forme şi interese să rătăcească pe credincioşi: „Sunt nişte stânci ascunse la mesele voastre de dragoste, unde se ospătează fără ruşine împreună cu voi şi se îndoapă de-a binelea; nişte nori fără apă, mânaţi încoace şi încolo de vânturi, nişte pomi tomnatici fără rod, de două ori morţi, desrădăcinaţi; nişte valuri înfuriate ale mării, care îşi spumegă ruşinile lor ...” (Iuda 1:12-13). Caracterizarea este foarte dură, dar ce-ar putea descrie mai real întunericul în care vor intra pentru eternitate, prin uşa gropii pe care au săpat-o pentru alţii, fără nicio sfială. Rătăcirea se face de regulă prin înşelare, dar poate fi efectuată şi prin forţă, cum s-a întâmplat în cazul adversarilor lui Daniel, care şi-au găsit sfârşitul vremelnic tot în groapa pregătită pentru alţii (Daniel 6). Dumnezeu veghează, deopotrivă, ca cei răi să fie pedepsiţi şi cei credincioşi să fie salvaţi, după cum scria apostolul Pavel: „Fiindcă Dumnezeu găseşte că este drept să dea întristare celor ce vă întristează şi să vă dea odihnă atât vouă, care sunteţi întristaţi, cât şi nouă, la descoperirea Domnului Isus din cer, cu îngerii puterii Lui, într-o flacără de foc, ... Ei vor avea ca pedeapsă o pierzare veşnică, de la faţa Domnului şi de la slava puterii Lui, când va veni, în ziua aceea, ca să fie proslăvit în sfinţii Săi şi privit cu uimire în toţi cei ce vor fi crezut ...” (2 Tesaloniceni 1:6-10).
Concret, în vremea noastră, sunt mulţi care se adresează adunărilor de credincioşi, prin mesaje rătăcitoare. Predicatori, proroci şi cântăreţi, care privesc spre interese personale, de la slavă deşartă la câştiguri materiale, influenţaţi de lumea din jur, compromit lucrarea sfântă şi duc poporul pe calea cea largă, care este „calea cea rea”. În adunări sunt mulţi care vor fi înşelaţi, aşa cum prevestea Domnul Hristos (Matei 24), dar s-o ştie toţi, „oamenii fără prihană” - credincioşii cu inimă sinceră, care se tem de Domnul şi păzesc Cuvântul Lui, au călăuzirea Duhului Sfânt şi nu pot fi induşi în eroare. Ei au lumină şi har de la Domnul şi îşi vor da seama când o învăţătură, o prorocie şi chiar o minune este opera Diavolului. Culmea acestor stări este dată de faptul că cei ce acceptă în mod deliberat păcatul, chiar dacă o fac la început într-un mod ce le dă impresia că libertăţile lor nu sunt probleme mântuitoare, ci ţin de încredinţări ce permit de fapt trăirea după firea pământească, ajung treptat să comită, să accepte stări vinovate, ce îi conduc în prădăd şi pierzare „... şi se vor amăgi şi pe ei înşişi” (2 Timotei 3:13). Acestor „stele rătăcitoare, ... le este păstrată negura întunericului pentru vecie” (Iuda 1:13).
Viitorul va dovedi cât este de neprihănit fiecare şi ce intenţii are; dreptatea lui Dumnezeu va şti pe cine să lase să trăiască şi pe cine să osândească, „... va veni Domnul, care va scoate la lumină lucrurile ascunse în întuneric şi va descoperi gândurile inimilor. Atunci, fiecare îşi va căpăta lauda de la Dumnezeu” (1 Corinteni 4:5). Concluzia şi aplicaţia prezentului, trebuie să fie o profundă cercetare personală, la care conştiinţa şi lumina Duhului Sfânt pot observa orice vinovăţie, fie în lipsa sfinţeniei – risc să fim rătăciţi, fie într-o slujire distructivă – risc să sfârşim în groapă. Să fim atenţi! Să ne ferim „de orice se pare rău” (1 Tesaloniceni 5:22), pentru a avea siguranţa fericirii, nu riscul gropii.