CONTEXT: În Regatul de Nord al lui Israel, într-un timp de criză spirituală şi economică, într-o familie credinciosă, dar săracă, s-au întâmplat mai multe necazuri, dar Dumnezeu a intervenit prin profetul Elisei şi soarele a răsărit peste casa unei femei văduve cu doi copii.
TEXT: 2 Împăraţi 4:1-7
1. 2 Împăraţi 4:1-2 - „O femeie dintre nevestele fiilor proorocilor a strigat lui Elisei: «Robul tău, bărbatul meu, a murit şi ştii că robul tău se temea de Domnul; şi cel ce l-a împrumutat a venit să ia cei doi copii ai mei şi să-i facă robi... Roaba ta n-are acasă decât un vas cu untdelemn»”. Reconstituind cronologic evenimentele, ne dăm seama că familia celor doi copii era săracă, având o casă cumpărată pe credit, apoi, probabil în timp ce muncea mult pentru a plăti datoria şi pentru a întreţine familia, bărbatul a murit, lăsând în urmă multe lacrimi şi o sărăcie mai mare. Dar parcă nu ar fi fost destul, a urmat o durere mai mare: creditorul a reclamat, prin imposibilitatea de plată a datoriei, luarea ca sclavi a celor doi copii, ceea ce îndurera puternic pe cei trei membri ai familiei. De aici se poate observa că un necaz sau o durere poate să ia amploare, iar întristările dintr-un moment dat sunt mici (deşi erau mari) în raport cu ceea ce se poate întâmpla în continuare. Referindu-se la evoluţiile, neanticipate ale vieţii, Solomon scria: „În ziua fericirii, fii fericit şi în ziua nenorocirii, gândeşte-te că Dumnezeu a făcut şi pe una şi pe cealaltă, pentru ca omul să nu mai poată şti nimic din ce va fi după el” (Eclesiastul 7:14).
2. 2 Împăraţi 4:3-6 - „Şi el (Elisei) a zis: «Du-te de cere vase de afară de la toţi vecinii tăi, vase goale şi nu cere puţine. Când te vei întoarce, închide uşa după tine şi după copiii tăi; toarnă din untdelemn în toate aceste vase şi pune deoparte pe cele pline». Atunci ea a plecat de la el. A închis uşa după ea şi după copiii ei; ei îi apropiau vasele şi ea turna din untdelemn în ele. Când s-au umplut vasele, ea a zis fiului său: «Mai dă-mi un vas». Dar el i-a răspuns: «Nu mai este nici un vas». Şi n-a mai curs untdelemn”. Cei doi copii au fost martorii minunii, care nu doar că le-a salvat viaţa, ci le-a întărit încrederea în Dumnezeul lui Israel. Ei puteau vorbi cu lux de amănunte desprea fiecare fază a minunii, pe parcursul căreia poate au strigat de mirare, sau au plâns de bucurie; oricum a fost ceva senzaţional! Voi vă amintiţi de vreo minune la care aţi fost martori sau beneficiari? Aţi slăvit pe Dumnezeu pentru favoarea de care aţi avut parte?. Dar ştiţi că faptul vizibil al posibilităţii părinţilor de-a vă asigura cele necesare vieţii este minunea naturală şi supranaturală a lui Dumnezeu? Si voi aţi putea rămâne orfani, sau muritori de foame şi în alte condiţii grele, dar bunul Dumnezeu v-a îngrijit şi sunteţi în libertate. De aceea, fiţi atenţi şi nu uitaţi sfatul psalmistului: „Binecuvântează, suflete, pe Domnul şi nu uita nici una din binefacerile Lui!” (Psalmul 103:2) şi al înţeleptului: „Încrede-te în Domnul din toată inima ta şi nu te bizui pe înţelepciunea ta! Recunoaşte-L în toate căile tale şi El îţi va netezi cărările” (Proverbe 3:5-6).
3. 2 Împăraţi 4:7 „Ea s-a dus de a spus omului lui Dumnezeu lucrul acesta. Şi el a zis: «Du-te de vinde untdelemnul şi plăteşte-ţi datoria; iar cu ce va rămâne, vei trăi tu şi fiii tăi»” În continuare, ne putem doar imagina cursul evenimentelor. Evident că rostirea profetică presupune continuarea vieţii. De aici se naşte întrebarea: „Ce au ajuns în viaţă, cei doi copii?” Au urmat la şcoala prorocilor ca tatăl lor? Au păstrat legătura cu Elisei, omul lui Dumnezeu, cerându-i sfat şi ascultând de voia Domnului în bogăţie sau sărăcie? Oricum, realitatea dovedeşte că toată viaţa avem nevoie de ajutorul lui Dumnezeu. Dacă cei doi copii au ajuns oameni credincioşi lui Dumnezeu şi cu familii, la rândul lor, au putut povesti mai bine ca mine, care nu ştiu ce s-a mai întâmplat, minunea şi ajutorul Domnului din vremea copilăriei lor. Dacă vreunul dintre ei n-a rămas ascultătător de omul lui Dumnezeu şi de spiritul profetic, minunea salvării de la robie, nu i-a folosit când a ajuns rob al păcatului. Oare au ajutat-o şi ei pe mama lor când a ajuns slabă şi bătrână? Ea a dorit mult salvarea copiilor ei şi Dumnezeu, în cazul ei, n-a mai îngăduit durere peste durere, când copiii erau mici. Dar când au ajuns mari, oare au mai ascultat-o, ca în vremea când îi apropiau vasele şi munceau împreună cu îngerii, care produceau în mod miraculos şi invizibil untdelemnul? Eu nu ştiu aceasta , dar ştiu ce este scris în porunca a cincea: „Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, cum ţi-a poruncit Domnul, Dumnezeul tău...” (Deuteronom 5:16).