CONTEXT: În vremea împăratului Saul au fost mai multe războaie între filisteni şi evrei. La o confruntare, când taberele militare erau pe poziţii de luptă, dintre filisteni a înaintat un uriaş care dorea să se lupte cu un evreu, propunând ca cel ce va birui să aducă victorie pentru armata pe care o reprezenta, iar cel învins să fie semnul robiei poporului său.
TEXT: 1 Samuel 17.
1. 1 Samuel 17:4-23 - „Atunci a ieşit ... Goliat, ... avea o înălţime de şase coţi şi o palmă. Pe cap avea un coif din aramă şi purta nişte zale de solzi în greutate de cinci mii de sicli din aramă. Avea nişte tureci din aramă peste fluierele picioarelor şi o pavăză din aramă între umeri. Coada suliţei lui era ca un sul de ţesut şi ferul suliţei cântărea şase sute de sicli din fier. ... s-a oprit; şi, vorbind oştilor lui Israel aşezate în şiruri de bătaie, le-a strigat: «Pentru ce ieşiţi să vă aşezaţi în şiruri de bătaie? ... Alegeţi un om care să se pogoare împotriva mea!» ... Saul şi tot Israelul au auzit aceste cuvinte ale filisteanului şi s-au înspăimântat şi au fost cuprinşi de o mare frică. ...Filisteanul înainta dimineaţa şi seara şi s-a înfăţişat astfel timp de patruzeci de zile. ... Pe când vorbea cu ei, iată că ...Goliat, a înaintat între cele două oştiri, ieşind afară din şirurile filistenilor. A rostit aceleaşi cuvinte ca mai înainte şi David le-a auzit”. Goliat se credea erou naţional sau campion de neînvins şi avea un orgoliu ce-l „deştepta” în fiecare dimineaţă, iar seara nu avea somn până nu-şi etala din nou superioritatea. Aşa a fost timp de patruzeci de zile, poate şi înainte, poate ar fi continuat, dacă Dumnezeu nu l-ar fi pedepsit. Într-un mod asemănător, căci nu sunt aşa de înalţi, se comportă unii copii sau adolescenţi şi chiar tineri ajunşi la maturitate, care au făcut „sală” şi poate au şi „trupa” lor. Am auzit şi despre unii tineri „evrei” ce au ajuns în „lumea interlop㔺i sunt mari bătăuşi.
2. 1 Samuel 17:10 - „Filisteanul a mai zis: «Arunc astăzi o ocară asupra oştirii lui Israel!»...”. „Filisteanul s-a uitat şi când a zărit pe David, a râs de el, căci nu vedea în el decât un copil, cu păr bălai şi cu faţa frumoasă. Filisteanul i-a zis lui David: «Ce! sunt cîine, de vii la mine cu toiege?» Şi, după ce l-a blestemat pe dumnezeii lui, a adăugat: «Vino la mine, şi-ţi voi da carnea ta păsărilor cerului şi fiarelor câmpului»”(vers. 43-44). Pe lângă dorinţa de bătaie, de crimă – sadismul demonic al celor care se cred tari, Goliat era un batjocoritor, care sfida pe Dumnezeu şi pe semenii săi. El era fără frică de Dumnezeu şi fără ruşine de oameni, care împletea în natura sa depravată distrugerea trupului şi sufletului oricui i-ar fi ieşit înainte. Dar oare nu sunt şi în vremea noastră atâţia copii care n-au respect faţă de părinţi, iar profesorii îşi plâng profesia pentru comportamentul acelor elevi sau studenţi, care pe lângă faptul că nu merită nici nota patru, ar „merita” minus zece la purtare?
3. 1 Samuel 17:48-51 - „Îndată ce filisteanul a pornit să meargă înaintea lui ... David ... Şi-a vârât mâna în traistă, a luat o piatră şi a aruncat-o cu praştia; a lovit pe filistean în frunte şi piatra a intrat în fruntea filisteanului, care a căzut cu faţa la pământ.... A alergat, s-a oprit lângă filistean, i-a luat sabia pe care i-a scos-o din teacă, l-a omorât şi i-a tăiat capul. Filistenii, când au văzut că uriaşul lor a murit, au luat-o la fugă”. Aici s-au sfârşit toate ameninţările şi vorbele dispreţuitoare ale uriaşului filistenilor. Au fost ultimele patruzeci de zile – timp limită şi pentru cei din Ninive, dar care s-au pocăit.
Am auzit despre un caz din vremea noastră a unui „Goliat” din Ardeal, despre care Domnul a vorbit că, dacă nu se va întoarce la pocăinţă, va muri în chinuri groaznice, fără să ajungă la bătrâneţe. După o vreme, s-a întâmplat că, fiind solicitat de un om „mare” să îi asigure protecţie la o nuntă, a fost recunoscut de unii pe care el îi bătuse şi care, unindu-se mai mulţi, sub influenţa alcoolului, i-au hotărât sfârşitul. Pe la miezul nopţii, când a ieşit afară, a fost lovit prin spate, ameţit, dus în altă parte, schingiuit ca Gheorghe Doja şi omorât spre dimineaţă. Într-un mod diferit, dar pe acelaşi fond, al semeţiei batjocoritoare, urmată de pedeapsa cu moartea, s-a derulat un alt caz în Banat: Fiul unui om cu înfluenţă în zonă, a fost oprit de organele de poliţie deoarece circula cu viteză excesivă. Dispreţuitor, el a apelat la tatăl său, care a răspuns ironic: „Fiul meu circulă după banii tatălui său”. Nu după multă vreme, circulând aşa, a comis un accident grav şi a murit. Atunci, aceleaşi organe, sfidate de cei doi, au telefonat tatălui: „Veniţi, luaţi-vă fiul mort şi îngropaţi-l după banii tatălui său”.
Toţi aceştia sunt nepoţii lui Goliat, cărora trebuie să li se reamintească faptul că „uriaşii” au viaţă scurtă. Punct şi fără continuare.