Text: 2 Samuel 13-19
Context: Absalom a fost unul dintre prinţii moştenitori ai tronului davidic. Istoria lui este evidenţiată în Scripturi începând cu incidentul dintre Amnon şi Tamar şi până la răscoala ce i-a adus sfârşitul ruşinos.
1. „Absalom n-a vorbit nici bine nici rău cu Amnon; dar a început să-l urască, pentru că necinstise pe sora sa Tamar…Absalom a zis: «Dă voie măcar fratelui meu Amnon să vină cu noi». Împăratul i-a răspuns: «Pentru ce să vină el cu tine?»” (2 Samuel 13:22-26). „După aceea, Absalom şi-a pregătit care şi cai, şi cinci zeci de oameni care alergau înaintea lui. Se scula dis-de-dimineaţă, şi stătea la marginea drumului la poartă. Şi ori de câte ori avea cineva vreo neînţelegere şi se ducea la împărat la judecată, Absalom îl chema şi zicea: «Iată, pricina ta este bună şi dreaptă; dar nimeni din partea împăratului nu te va asculta». Absalom zicea: «De m-ar pune pe mine judecător în ţară! Orice om care ar avea o neînţelegere şi o judecată, ar veni la mine, şi i-aş face dreptate». Şi când se apropia cineva să se închine înaintea lui, el îi întindea mâna, îl apuca, şi-l săruta. Şi Absalom câştiga inima oamenilor lui Israel. După trecere de patru ani, Absalom a zis împăratului: «Dă-mi voie să mă duc la Hebron să împlinesc o juruinţă pe care am făcut-o Domnului»” (2 Samuel 15:1-7).
Absalom a dovedit în ambele situaţii ce au durat doi şi respectiv patru ani, cu un interval de cel puţin trei ani, că poate să-şi ascundă stările rele şi să nu recunoască nimic pe faţă. El făcea declaraţii favorabile faţă de tatăl său, dar de fapt el vorbea rău despre el. Mai mult, el pretindea că va sluji Domnului, căci i-a făcut o juruinţă. Absalom era un ipocrit care reuşea să facă impresie bună în jur şi astfel au fost oameni care l-au crezut şi ajutat în pornirea lui rea. Oare sunt conştienţi cei care sunt ispitiţi ca el? Ce trebuie să facă cei care au ură în mintea lor şi poate chiar cuvinte pline de răutate pentru cei ce nu-i lasă să-şi împlinească planurile lor rele? Discutaţi cu părinţii sau cu fraţii de la adunare şi mărturisiţi-vă, ca răul din voi să nu dospească precum aluatul.
2. „Absalom a dat următoarea poruncă slujitorilor săi: „Loviţi pe Amnon!” atunci să-l omorâţi; să nu vă temeţi de nimic: oare nu vă poruncesc eu? Fiţi tari, şi arătaţi-vă oameni de inimă!” (2 Samuel 13:28). „Absalom a zis atunci slujitorilor lui: «Vedeţi, ogorul lui Ioab este lângă al meu; are orz pe el; duceţi-vă şi puneţi-i foc». Şi slujitorii lui Absalom au pus foc câmpului” (2 Samuel 14:30). „Ahitofel a zis lui Absalom: « ... voi urmări pe David chiar în noaptea aceasta ... ; moartea omului pe care-l urmăreşti va face ca toţi să se întoarcă, şi tot poporul va fi în pace». Cuvintele acestea au plăcut lui Absalom şi tuturor bătrânilor lui Israel” (2 Samuel 17:1-4).
Iată cum Absalom a ajuns în faza a doua şi ultimă a răului, când ura s-a transformat în crimă. A fost doritor să-şi ucidă fratele; a fost gata să distrugă recolta lui Ioab, care pledase pentru revenirea lui în ţară; a fost hotărât să-şi ucidă părintele, după ce l-a batjocorit în diverse moduri. A „reuşit” toate acestea, căci Satan este la îndemâna oricui vrea să facă răul şi-i creează ocazii de păcat. A putut să-şi împlinească dorinţele sadice, căci au fost şi alţi oameni la fel de răi în anturajul său, iar alţii au fost induşi în eroare. Dacă sunteţi ispitiţi să fiţi răi, să loviţi, să vă împrieteniţi cu oameni mânioşi sau cu grupuri de adolescenţi răufăcători, sunteţi într-o situaţie foarte periculoasă.
Fiţi atenţi! Cel ce face răul n-are nici un viitor şi lumina celor răi se stinge; vor muri (Proverbe 24:20). Ţineţi cont şi de alte sesizări ale fratelui lui Absalom, adică Solomon, care a văzut rezultatul unor astfel de stări, scrise în cartea Proverbelor.
3. „Nu era om în tot Israelul aşa de vestit ca Absalom în privinţa frumuseţii lui; din talpa piciorului până în creştetul capului, n-avea nici un cusur. Când îşi tundea capul – şi-l tundea în fiecare an, pentru că părul îi era greu – greutatea părului de pe capul lui era de două sute de sicli, după greutatea împăratului” (2 Samuel 14:25-26). „Absalom s-a pomenit în faţa oamenilor lui David. Era călare pe un catâr. Catârul a pătruns sub ramurile încâlcite ale unui mare stejar, şi capul lui Absalom s-a prins de stejar; a rămas astfel spânzurat între cer şi pământ ... . Zece tineri, care duceau armele lui Ioab, au înconjurat pe Absalom, l-au lovit şi l-au omorât” (2 Samuel 18:9-15).
Absalom a fost un prinţ foarte frumos, un împărat autoproclamat ce a sfârşit spânzurat şi omorât în plină putere. Iată cum frumuseţea fizică, lipsită de valori spirituale şi însoţită de urâţenia păcatului îl fac pe om respingător şi vrednic de moarte. Faptele fiecăruia se întorc asupra capului lui. Ura te va face să rămâi singur, iar loviturile ce le-ai dat altora îţi vor fi administrate ţie. Ce folos de părul lui de fotomodel? La ce bun fizicul lui fără seamăn, căci a sfârşit sub o grămadă de pietre?
Aşa s-a întâmplat în Ardeal, cu un băiat ce nu s-a ţinut de pocăinţă şi despre care Domnul a vorbit că va muri în chinuri groaznice. Deşi era sportiv şi bodyguard, într-o noapte a fost schingiuit ca Gheorghe Doja şi a murit fără Dumnezeu.