În timpul celui de-al doilea război mondial, într-un sat din fosta Uniune Sovietică forţele ocupante au scos pe cei rămaşi în câmp şi se pregăteau să-i împuşte şi să îi arunce în gropi comune. În timpul pregătirilor pentru execuţie, o fetiţă de 12 ani, ce era printre cei ce urmau să fie împuşcaţi, se ruga. Deodată, a strigat cu voce tare şi a dat un ordin desluşit şi complet în limba celor ce le pregăteau moartea. Receptarea vocii ei a fost însoţită de o mare teamă şi în special a celui ce condamna execuţia, fapt ce a determinat oprirea ei şi eliberarea celor deţinuţi. Zeci de ani, tot satul a purtat o deosebită recunoştinţă acelei fetiţe, care a rămas credincioasă şi în urmă cu câţiva ani a plecat la Domnul. La înmormântarea ei, la care a fost prezentă aproape toată localitatea, a fost reamintită minunea aceasta.
Într-un mod asemănător, Diavolul cu armatele lui de îngeri căzuţi, pregăteşte lovirea sau chiar moartea multor oameni. Dacă ar avea în plan casa voastră, cum adesea există mesaje din partea Domnului, care atrag atenţia asupra scopurilor lui, rugăciunea voastră ar împiedica acţiunea celui rău?
Copiii, de orice vârstă ar fi, şi cu atât mai mult adolescenţii, se pot ruga cu succes, pentru biruinţa lor şi a celor din jurul lor. De aceea, decât să vă obosiţi mintea cu jocuri imaginare pe computer, în care urmăriţi şi împuşcaţi, vă propunem bătălii reale. Am văzut într-o carte de istorie, o imagine din războiul berberilor (Africa de Sud) cum bunicul, tatăl şi copilul stăteau cu armele pregătite pentru luptă. Ce frumos, să vezi pe tata şi mama că se luptă împreună cu copiii să apere casa de atacurile Diavolului. La fel de necesar este să luptaţi pentru fraţii sau surorile voastre şi de ce nu pentru bunicii, colegii sau vecinii voştri ce nu sunt mântuiţi. Domnul vă poate folosi pentru oprirea unor execuţii ale Diavolului.
Cunosc mai multe situaţii în care copiii s-au unit la rugăciune pentru o mamă bolnavă sau pentru un frate nepocăit şi Domnul le-a ascultat rugăciunea şi i-a salvat. Dacă veţi şi posti în acele zile, rugăciunea voastră va fi mai puternică şi veţi obliga forţele răului să se retragă.
Îmi amintesc cu plăcere, că mă înţelegeam bine cu bunicii de ambele părţi, ce nu locuiau departe de noi şi m-am rugat tot timpul să nu moară până voi creşte mare. Odată, unul dintre bunici a fost foarte bolnav şi necesita o intervenţie chirurgicală de urgenţă. Cum am aflat, am intrat repede într-o cameră şi m-am rugat singur ca să poată fi salvat. Dumnezeu a lucrat minunat, că, deşi stăteam departe de oraş, a sosit la noi un unchi cu maşina şi l-a dus repede la spital. Toţi bunicii mei au trăit până după ce m-am căsătorit.
Vă recomand să trimiteţi pe adresa redacţiei noastre experienţe pe care le-aţi avut cu Domnul ca urmare a rugăciunilor voastre. Iar cei ce nu aveţi astfel de experienţe, încercaţi şi rugaţi-vă pentru problemele care sunt în jurul vostru. Aşteptăm să auzim experienţele voastre şi vă dorim răspunsul pe care îl aşteptaţi de la Domnul.