Treceţi pe două liste, sau cel puţin gândiţi-vă, mai întâi, care vă sunt cele mai mari plăceri şi respectiv, de ce dureri aţi avut parte până acum în viaţă. Poate unii vă gândiţi, când e vorba de plăceri, la anumite mâncări, alţii la diverse jocuri şi de ce nu, la a cânta sau a vă ruga, iar ca dureri, poate vă amintiţi de o măsea ce v-a fost extrasă, după nopţi nedormite, de un accident sau poate de o bătaie „bună” ce aţi primit-o de la părinţi. Cu aceste două liste în minte, vă propun să verificăm împreună prin câteva maxime, dacă toate plăcerile sunt bune şi dacă toate durerile sunt rele.
„Nici o plăcere nu este prin natura sa originară un rău; dar mijloacele prin care se obţin anumite plăceri, aduc cu ele mai multe dureri decât plăceri, de aceea, fugi de plăcerea care dă naştere durerii”. Plăcerea Evei de a mânca din toţi pomii din grădina Eden, a fost bună, lăsată de Dumnezeu, dar plăcerea de a gusta din pomul oprit, i-a cauzat multă durere şi de atunci toţi oamenii sunt născuţi în durere. La fel va fi şi cu cel care se va lăsa ademenit să guste băuturi ameţitoare sau droguri. Vor avea diferite dureri în trup, traume sufleteşti, sau pot fi şi alte urmări dureroase în viaţă. Întotdeauna, „dupa o scurtă plăcere a păcatului, urmează o lungă durere a efectelor lui”. Plăcerile păcatului sunt de o clipă (Evrei 11:25), dar durerea pentru păcat este de o viaţă sau de o veşnicie.
„Ideile omului îi stăpânesc plăcerile şi din plăceri se nasc obiceiurile. Corectează--ţi ideile şi plăcerile se vor îndrepta de la sine, astfel vei dobîndi obiceiuri bune şi vei fi fericit”. De ce a mâncat Eva din pomul interzis? Fiindcă diavolul a convins-o că nu-i chiar aşa cum i-a spus Dumnezeu. Orice om gustă plăcerea mai întâi cu mintea, de aceea reclamele sunt atât de importante pentru un comerciant; oamenii văd, aud şi sunt convinşi că un anumit produs trebuie cumpărat. Totuşi atâţia sunt păcăliţi şi unii în mod repetat. De exemplu, unii rămân cu obiceiul de a fuma, deşi nu este sănătos.
„Nu există durere mai mare, decât amintirea timpului fericit, în vreme de nenorocire, căci proba unei plăceri, este amintirea şi urmările ei”. Gândiţi-vă cum îşi amintea Adam şi Eva de fericirea şi plăcerile oferite de Dumnezeu în grădina Eden, care înseamnă plăcere, dar cu siguranţă nu-şi aminteau cu plăcere, ci cu durere de plăcerea la care i-a îndemnat diavolul. Întrebaţi pe unii oameni care la vârsta voastră şi-au permis plăceri păcătoase, dacă îşi amintesc cu plăcere de ele. Dar cu siguranţă, cei ce au avut plăceri sfinte au amintiri plăcute. Pentru unii băieţi şi fete, o prietenie cu vorbe amoroase, îmbrăţişări şi sărutări, pare o clipă de vis, dar când se vor trezi, îşi vor da seama că a fost un coşmar real. Când peste ani vor trebui să recunoască în faţa partenerului de viaţă amintirile plăcerilor lor, vor avea parte de durere, prin lipsa de încredere a celuilalt şi neînţelegerile ce pot să apară în familie.
„Durerea este o învăţătură, lăsată de Dumnezeu. Unii o învaţă în lumea aceasta, alţii abia pe lumea cealaltă”. Dumnezeu îngăduie durerea şi suferinţa pentru a-l face pe om conştient de diferenţa dintre bine şi rău. Astfel El pedepseşte pe unii cu boală şi sărăcie, sau îi lasă pe mâna unor răufăcători. La fel şi părinţii voştri vă pedepsesc uneori, ceea ce sigur nu vă place, dar vă poate face bine pe viitor, căci „o durere care alungă o altă durere mai mare este un leac”. Mai bine să te pedepsească tata, decât să ajungi în închisoare, sau pe mâna altora, cărora nu le pasă de tine. Cine nu acceptă durerea suportării consecinţelor faptelor lui, este condamnat să suporte durerea cea fără nici o plăcere a morţii a doua – chinul veşnic.
„Durerea ascunsă poate face bine sau rău, depinde de cauza ei şi atitudinea celui în cauză”. Poate aveţi o mamă necăjită şi voi nu ştiţi ce are, sau vreo colegă tare amărâtă. Aminti-vă de Ana, mama lui Samuel, pe care o necăjea mereu o altă femeie şi preotul Eli a crezut că este beată. Ea însă s-a rugat lui Dumnezeu şi El i-a împlinit dorinţa, după care ea n-a mai avut durere în suflet. Dumnezeu cercetează orice durere şi dacă cel ce suferă este curat la suflet, se îndură de el. Până atunci, să nu râdem de durerea nimănui, dar nici să nu ne bucurăm de orice plăcere, „căci cine râde la urmă, râde mai bine”. Aşa s-a întâmplat la o şcoală, când nişte elevi au intrat în posesia subiectelor pentru un examen important. Ei au plătit o sumă mică şi au învăţat numai răspunsurile la acele întrebări, dar unul dintre ei a studiat în fiecare zi toate lecţiile. Ceilalţi se râdeau de el şi se jucau aproape tot timpul, spunându-i că-şi face dureri de cap pe degeaba. Dar în ziua examenului, profesorul cu o figură gravă, a anunţat că a aflat de furtul subiectelor cu o seară înainte şi în noaptea aceea a conceput altele. Cu un examen în aceste condiţii, numai cel ce a învăţat n-a mai avut dureri de cap după aceea. Aviz amatorilor!