Latinii ziceau: „Nescit vox missa reverti”- „Un cuvânt odată spus, nu mai poate fi întors”. O vorbă care a zburat , nu o mai prinzi nici cu patru cai în zbor …”, spuneau bătrânii noştri, căci pe vremea lor nu era tren sau avion, dar acesta este adevărul, căci tehnica modernă dovedeşte că undele care transmit şi păstrează sunetele îşi au efectul lor ireversibil.
Iată o întâmplare care arată falimentul datorat vorbelor nechibzuite. Într-o zi, cine ştie la ce mare bucurie, un chinez, Xiao San, şi-a invitat mai mulţi prieteni la masă, Dar la ora stabilită erau prezenţi doar 6 musafiri. Îngrijorat, Xiao San întreabă:
-
Cum de cei care trebuiau să vină nu au venit?
Doi dintre cei prezenţi s-au gândit: „Înseamnă că invitaţii erau alţii, nu noi!” Cu feţele roşii de ruşine şi-au luat rămas bun şi au plecat. Xiao San se supără şi zice:
-
Cum de au plecat cei care nu trebuiau să plece?
Alţi doi musafiri şi-au schimbat faţa brusc: „Aşa deci, s-au gândit ei, cei care trebuiau să plece eram noi!” Fără să mai scoată vreun cuvânt, s-au ridicat şi au plecat şi ei. Xiao San stătea gata să plângă.
Ultimii doi prieteni rămaşi i-au spus atunci cu blândeţe:
-
Xiao San, trebuie să fii mai atent când vorbeşti; cei care au plecat au crezut că ei n-au fost aşteptaţi.
-
Vai, dar au înţeles greşit, nu lor le-am adresat cuvintele mai de mai înainte!…
-
O, adică despre noi era vorba ? De ce nu ai spus mai devreme? Şi furioşi, ieşiră din cameră, trântind uşa. Iar Xiao San rămase trist, buimac, lângă bunătăţile pregătite pentru foarte mulţi prieteni care n-au venit”.
Dacă n-am putea vorbi, am avea mai puţini duşmani, căci „Mutul n-are duşmani”, spune un proverb. Poate şi de aceea, copii mici, înainte de a vorbi, sunt foarte drăgălaşi. Dar cu siguranţă faptul că putem vorbi este un mare har şi nimeni n-ar prefera ca în schimbul unei sume de bani să-şi vândă dreptul de a vorbi. Prin vorbire – comunicare, viaţa este mult mai frumoasă. Cum ar fi într-o prietenie, fără cuvinte – ar părea că suntem supăraţi. Ce ne-am face dacă tot ceea ce dorim sau ce ne doare ar trebui să comunicăm în scris? N-ar fi bucuroşi nici copiii care ar vrea să fie ascultaţi oral. Deci, fără îndoială că vorbele sunt de mare preţ.
Atunci de ce vorbele cauzează şi menţin certurile? De ce oamenii spun atâtea vorbe rele, iar copiii le învaţă aşa uşor de la ei? Fiindcă în lumea noastră minunat creată de Dumnezeu – Cuvântul, a apărut un duşman al Cuvântului, Diavolul, care se exprimă tot prin cuvinte. Astfel fiecare dintre noi va vorbi de la Dumnezeu sau de la Diavolul. Când spunem vorbe frumoase şi adevărate folosim cuvinte din „limba” cerului, dar când rostim vorbe rele sau murdare folosim „limba” iadului. Dacă nu este normal să vezi un nordic, cu ten deschis şi blond, vorbind într-un dialect african şi să nu ştie nicio limbă anglo-saxonă, cu atât mai mult, nu este corect ca omul făcut după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu să vorbească limba Diavolului, duşmanul Lui, ce va fi alungat pentru eternitate din Împărăţia sfântă.
Stimaţi copii şi adolescenţi, vă propun să vă audiaţi pe voi înşivă, să vă montaţi un „aparat” prin care să vă audă urechile ce vă vorbeşte gura. Apoi să le introduceţi într-un document pe care să-l verificaţi prin „dicţionarul” limbii lui Dumnezeu. Să „ştergeţi” fără părere de rău tot ce nu-i bun şi să fiţi mult mai atenţi când vorbiţi – inclusiv prin mesaje electronice. Căci Domnul Isus a zis: „Omul bun scoate lucruri bune din vistieria bună a inimii lui; dar omul rău scoate lucruri rele din vistieria rea a inimii lui. Vă spun că, în ziua judecăţii, oamenii vor da socoteală de orice cuvânt nefolositor, pe care-l vor fi rostit. Căci din cuvintele tale vei fi scos fără vină şi din cuvintele tale vei fi osândit” (Matei 12:35-37). Deci cuvintele – exprimarea verbală şi scrisă, vor decide soarta noastră, după cum scria şi Solomon: „Din rodul gurii lui îşi satură omul trupul, din venitul buzelor lui se satură. Moartea şi viaţa sunt în puterea limbii; oricine o iubeşte, îi va mânca roadele” (Proverbe 18:20-21).