Toamna, leneşul nu ară; la secerat, ar vrea să strângă roade, dar nu este nimic!” (Proverbe 20:4).
Până în anul 2008, nu s-a născut niciun om care să poată trăi fără să mănânce. Dacă nu ar trebui să consumăm alimente pentru întreţinerea vieţii ne-am putea lipsi de agricultură, aşa cum şi-ar dori uneori leneşii. Dar foamea vrea roade şi leneşul nu le are. De ce? A fost secetă, sau au năvălit răufăcătorii şi au prădat câmpul semănat? Nu! Acestea se pot întâmpla uneori, dar la leneşi, fenomenul lipsei se repetă an de an, fără vreo cauză externă.
Dar de la ce vârstă se poate îmbolnăvi un om de lenevie? Încă din copilărie şi adolescenţă, de aceea iată ce trebuie să ştie toţi leneşii: că în agricultură şi în orice activitate există două etape: semănatul şi seceratul. Prima etapă pare a fi o muncă fără răsplată şi efect imediat şi cei ce nu se gândesc în timp în special leneşii, nu sunt activi în această perioadă. Unii nu văd rostul învăţatului şi al muncii în gospodărie şi, dacă au părinţi „buni” cu ei şi le oferă totul de-a gata, cred că la vremea dorită vor avea la fel ca alţii, care au muncit. Însă, dacă la semănat a trecut pe drum, doar o căruţă, un tractor şi o echipă de muncitori, degeaba vor încerca două echipe să se ducă la câmp cu căruţă şi tractor, căci tot numai una se va întoarce cu roade în sat.
„Dar în tot răul este şi un bine”, aşa cum spune şi proverbul, poate vor învăţa şi leneşii procesul semănatului şi seceratului şi în toamna următoare, vor merge la arat, amintindu-şi de Cuvântul lui Dumnezeu care a zis: „Cât va fi pământul, nu va înceta semănatul şi seceratul... vara şi iarna...” (Genesa 8:22). Cât încă trăim pe pământ acestea sunt datele problemei, aşa că nu încercaţi să simplificaţi fracţiile ireductibile. Nu poţi semăna dacă nu ai arat mai întâi şi la aceste prime două lucrări se adaugă altele, pentru îngrijirea plantelor. Seceratul la rândul lui, trebuie continuat cu diverse activităţi de preparare a hranei. Dar când mă gândesc că leneşul nu e în stare uneori nici de ultima operaţie - hrănirea trupului - mă opresc fără să mai adaug altele. Ce bine că măcar inima nu este leneşă şi asigură energia necesară funcţionării laboratorului fiziologic.
Există o vreme când leneşul „ar vrea” dar este prea târziu şi atunci „nu este nimic”. Dar dacă etapele semănat-secerat se reiau în toamna următoare, există situaţii în care lucrurile se consumă în mod irepetabil. Astfel, nimeni nu trăieşte de două ori; o singură dată în viaţă eşti copil şi dacă nu semeni la timp sămânţa bună, a formării caracterului şi a dezvoltării profesionale va fi prea târziu în unele condiţii să culegi ce ai „vrea”. „Nu vă înşelaţi: «Dumnezeu nu se lasă să fie batjocorit». Ce seamănă omul, aceea va şi secera” (Galateni 6:7).
Aşa s-a întâmplat cu doi băieţi care la şcoală nu învăţau, căci se bazau pe copiat. Ei râdeau de un coleg ce se străduia să „semene”, batjocorindu-l că îşi face temele în loc să meargă cu ei în fiecare după-masă şi seară la distracţie. Au trecut şi ei clasa, considerându-se „isteţi”. În vacanţă mai întâi unul dintre ei, apoi celălalt au lucrat numai câte o zi în magazia unei farmacii şi „au luat” câte o monedă de aur, ce o lăsase proprietarul pentru a-şi încerca angajaţii şi iar s-au considerat şmecheri. După ei a ajuns să lucreze chiar acolo, colegul lor conştiincios. El a spus proprietarului despre moneda găsită şi nu s-a aşteptat să primească decât retribuţia pentru munca depusă. Totuşi i-a fost dăruită şi moneda de aur, drept premiu. El a muncit acolo toată vacanţa, iar în anul următor a fost chemat şi din nou răsplătit pe măsură.
Peste câţiva ani, cei doi băieţi „isteţi” şi „şmecheri”, dar leneşi erau în penitenciar, iar acel băiat muncitor ajunsese patronul acelei farmacii. Poate că în penitenciar cel puţin unul dintre ei, ar fi vrut să strângă, să aibă şi el ceva. Pentru el era cam târziu, dar pentru voi care citiţi revista este încă vreme de semănat. E toamnă, adică începe anul, folosiţi-vă de acest sezon, de anul 2009 şi Dumnezeu să vă dea o recoltă bună la vremea potrivită!