Un filozof francez umanist spunea: „Când este vorba de bani, toţi oamenii au aceeaşi religie.” Probabil că a avut unele experienţe identice cu oameni ce rămâseseră fideli bisericii seculare şi cei ce trecuseră de partea zeiţei raţiunii. Într-un mod asemănător eu mă întreb: „toţi oamenii, de orice vârstă (copii, tineri sau bătrâni) sunt la fel de atraşi de bani?” Ce credeţi? Cine-i mai lacom după bani, copilul sau bunicul, fratele mai mare sau tata, mama sau mătuşa?
Am auzit o întâmplare ciudată pe care o prezint pentru a analiza împreună ce rol au avut banii în derularea unor evenimente. O familie de la ţară, a avut patru copii, care după ce au crescut s-au stabilit toţi la oraş. Părinţii au rămas cu agricultura, până când bărbatul a murit şi femeia, în vârstă, cu greu mai putea face faţă problemelor gospodăriei. Atunci s-a înţeles cu copiii ei să vândă totul şi să dea banii celui la care va merge să stea. Zis şi făcut, însă o familie vecină a avertizat-o despre posibilitatea ca propunerea copiilor să aibă în vedere banii rezultaţi din vânzarea gospodăriei, nu grija bătrâneţii ei. Ei nu-i venea să creadă, totuşi a ascultat sfatul dat. Astfel şi-a vândut averea cu 80.000 EUR şi a depus banii la bancă. Apoi şi-a anunţat copiii că va sosi cu trenul şi unul dintre ei să o aştepte la gară. Ulterior trebuia şă-şi transporte hainele şi alte lucruri necesare, la familia copilului la care se va stabili, căci nu doar unul şi-a arătat dorinţa de-a o întreţine pe mama lor.
Când a ajuns în gară şi s-a întâlnit cu doi dintre copiii ei, ea s-a arătat foarte speriată şi le-a spus cu înspăimântare că pe tren a fost prădată şi i s-au luat toţi banii. Auzind aceasta, cei doi copii s-au uitat unul la altul şi cel mai mare a zis: „Stai aici că mergem să anunţăm poliţia, oricum vin şi surorile noastre şi vedem noi la care mergi mai întâi.” Ea a aşteptat în zadar, căci nu a mai venit nimeni s-o ia. Atunci şi-a dat seama că ei voiau doar banii ei, nu pe mama lor ce necesita îngrijire la bătrâneţe.
Femeia a rămas în oraş şi a intrat la o familie ca să îngrijească de o fetiţă de patru ani ai cărei părinţi tocmai căutau o femeie pentru îngrijire şi menaj. A muncit cu seriozitate şi totodată i-a oferit dragoste fetiţei pe care o îngrijea, aşa încât după un timp familia aceea a semnat un contract de îngrijire până la moarte a acelei femei singure. Toate au decurs normal până când s-a serbat ziua de naştere a fetiţei, la care părinţii au invitat mai mulţi cunoscuţi, printre care, spre surprinderea bătrânei, doi sau trei dintre copiii ei. Ea a rămas la bucătărie, evitând să fie văzută de invitaţi. Fetiţa fiind legată sufleteşte de ea a refuzat să mănânce fără „bunica”. La solicitarea părinţilor fetiţei ea a luat loc la masă alături de copiii ei, fără ca ea sau ei să dea amănunte despre relaţia de rudenie dintre ei. La sfârşitul mesei fiecare dintre invitaţi a oferit câte un cadou celei sărbătorite. Iar la urmă „bunica” şi-a spus povestea, în auzul tuturor, încheind cu cuvintele: „suma de 80.000 EUR, o donez jumătate fetiţei şi jumătate părinţilor ei, care împreună dovedesc bunăvoinţă şi s-au angajat notarial să aibă grijă de mine până la moarte”.
Personal, nu cred că merită o notă bună atitudinea de la urmă a acestei femei bătrâne, dar copiii ei nu merită nici nota patru. În schimb familia ce s-a angajat să o îngrijească, dacă nu au ştiut de banii ei şi au îngrijit-o până la sfârşit, gândindu-ne că un bătrân poate fi bolnav şi necesită multă grijă, merită cel puţin menţiune, dacă nu chiar un premiu.
Voi copii, pe care bunici îi ascultaţi şi îi ajutaţi mai bine: pe cei ce vă dau bani mulţi sau pe cei ce au pensia mică şi abia reuşesc să vă cumpere câte ceva? Obişnuiţi să cereţi frecvent bani de la cei din familie?
Un exemplu de nota 10 şi premiul I este Iosif, fiul lui Iacov. Câţi bani primea el de la Potifar să lucreze cu toată inima, nu doar ca un rob, care era obligat sau avea un alt interes să muncească? Ce a câştigat din a ajuta toate familiile fraţilor lui, ani în şir, ... când le punea banii (argintul) înapoi în saci în loc să-i taxeze şi pentru faptele lor. Iosif nu le-a făcut bine pentru bani, ci pentru că avea o inimă bună.
Învăţaţi de la el!