INTRODUCERE
1. Îngăduinţa creştină este permisibilitatea în acţiunile şi relaţiile umane, potrivit principiilor divine (Coloseni 3:13; Romani 14:18-19)
2. Dumnezeu este modelul desăvârşit al îngăduinţei înţelepte
I. UN DUMNEZEU ÎNGĂDUITOR
A. Dragostea divină tratează cu îngăduinţă libertatea fiinţelor create
1. El „îngăduie” oamenilor (le oferă, le dă har) să se bucure de viaţă (1 Împăraţi 1:48; Eclesiastul 5:19). Ex.: „Sabatul a fost făcut pentru om, iar nu omul pentru Sabat” (Marcu 2:27)
2. El suportă pe cei răi până la o vreme (Neemia 9:30; Daniel 7:12; Romani 2:4)
B. Autoritatea divină controlează (vizează) totul
1. Îngăduinţa Lui e conformă desfăşurării planului divin (2 Împăraţi 19:25; Fapte 2:27; 4:27-28; 14:3; 1 Corinteni 16:7; Iacov 4:13-16)
2. Îngăduinţa nu afectează siguranţa credincioşilor în raport cu: spiritele rele (1 Corinteni 10:13; Deuteronom 18:14); oamenii (Geneza 20:6; 31:7; 1 Cronici 16:21; Psalmul 121:3-4)
3. Nu este îngăduită scurgerea de informaţii din rai (2 Corinteni 12:4; Apocalipsa 10:4)
II. ÎNGĂDUINŢE UMANE
A. Autoîngăduinţe
1. Regula filtru a legii slobozeniei: „Toate lucrurile îmi sunt îngăduite, dar nu toate sunt de folos; toate lucrurile îmi sunt îngăduite, dar nimic nu trebuie să pună stăpânire pe mine” (1 Corinteni 6:12; 10:23; Filipeni 2:4; 2 Corinteni 3:17; Galateni 5:13)
2. Atenţie la viaţa de familie (1 Corinteni 7:4-6; Ezechiel 22:10)
B. Îngăduinţe reciproce
1. Acceptarea altora şi a stilurilor diferite (Iacov 3:17; Deuteronom 2:26-30; 1 Samuel 25:24; Fapte 10:28; Galateni 2:3; Matei 12:2, 7, 12; atenţie la răutate şi formalism)
2. Acceptarea celor slabi şi a celor ce greşesc (Romani 14:1-10, 13-16, 21-23; Coloseni 3:13; 2 Timotei 2:24-26; Efeseni 4:1-3; 2 Corinteni 11:4; dragostea acceptă, îngăduie, pe cei sinceri nu pe cei răi; în aspecte aleatorii nu păcătoase)
ÎNCHEIERE
1. Îngăduinţa este exprimarea dragostei în familia divină, determinată de evoluţiile diferite în procesul creşterii spirituale (Efeseni 4:11-16)
2. Îngăduinţa lui Dumnezeu este unilaterală, dar a noastră trebuie să fie bilaterală - „unii pe alţii” (Coloseni 3:13)